Proiectul unui tren urban Gara Bacău-Aeroport este una dintre promisiunile făcute băcăuanilor de către candidatul USR pentru Primărie, deputatul Lucian Viziteu.
Acesta a pus pe tapet un prim proiect pentru municipiul Bacău, pe care ar vrea să îl implementeze imediat, dacă ar ajunge edil. Este vorba despre un tren care să lege Gara Bacău de Aeroport, spune zdbc.ro.
Trenul urban este un proiect care se poate implementa imediat, fără costuri deosebite, susține deputatul. Este vorba despre punerea în folosință, pentru transportul de persoane, a liniei de cale ferată care face legătura dintre Gara Bacău și zona aeroportului.
„Pentru descongestionarea traficului din zona de sud a orașului, intrarea dinspre București, îmi doresc să ofer băcăuanilor posibilitatea folosirii trenului urban. Se vor amenaja stații cu mini-peroane în punctele de legătură cu orașul. În acest mod, ne vom folosi de un transport ecologic, rapid, între zona gării-cartierul CFR-Parcul Cancicov-Poliția Județului-Elmet-Tache-aeroport. Am luat legătura cu specialiști din domeniul transportului feroviar, linia este funcțională, există operatori privați interesați, iar transportul cetățenilor va intra în aceeași categorie cu transportul public rutier, cu aceleași beneficii din partea primăriei”, susține Viziteu.
Și Nelu Iordache a promis tren urban Gara Bacău-Aeroport
Nu este pentru prima oară când se pune problema introducerii unui tren către Aeroportul Bacău. Ea a fost enunțată în 2009, când Aeroportul Internațional Bacău a fost concesionat companiei Blue Aero SRL, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, care avea în portofoliul său și operatorul aerian low cost Blue Air.
Concesionarea aeroportului din Bacau s-a fundamentat pe un studiu de 59 de pagini, elaborat de consultantul Deloitte în parteneriat cu IPTANA SA și casa de avocatură Boștină & Asociații. Studiul a costat Consiliul Județean suma de 500.000 lei, după ce la 27 iulie 2007 instituția administrativă a încheiat un contract cu consorțiul de firme amintit. În februarie 2009, conducerea CJ, oficialii Blue Air și reprezentanții consorțiului condus de Deloitte oficializau contractul de concesiune.
Cu acel prilej, s-a pus și problema conectivității aeroportului cu orașul, în condițiile în care chiar prin fața aerogării trece o linie de cale ferată care ajunge în Gara Bacău. Oficialii Blue Aero declarau la vremea respectivă că intenționează să obțină de la AFER licență de operator feroviar și să introducă automotoare pe ruta respoectivă. La câțiva ani însă, concesiunea a picat, din cauza problemelor cu legea pe care le-a avut Nelu Iordache, așa că de proiectul conexiunii feroviare s-a ales praful.
(D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail