Opiniile sindicatelor privind numirea lui Traian Preoteasa la șefia CFR Călători variază între „CFR Călători va ajunge în situația lui CFR Marfă” și „e un om din sistem care știe ce trebuie făcut. Rău nu are cum să fie”. Membri ai unei comunități feroviare pe Facebook se declară consternați de munirea lui Preoteasa, din cauza „parcursului” acestuia și „prieteniilor sale politice„.
Iulică Măntescu: Rău nu are cum să fie
Una dintre persoanele care are cuvinte bune de spus despre Traian Preoteasa și care chiar îi ia apărarea când vine vorba de concordatul CFR Marfă – idee ce i-a aparținut după cum a mărturisit acum un an chiar noul șef al CFR Călători – este Iulică Măntescu, liderul Federației Mecanicilor de Locomotivă.
Ca fapt divers, Măntescu a fost concediat chiar de la CFR Marfă, însă de către Mihai Frăsinoi, urmașul lui Traian Preoteasa la conducerea companiei. Măntescu are însă vorbe bune. „Rău nu are cum să fie. Fiind un om din sistem, e de bine. Până se obișnuia unul nou dura”, spune liderul sindical.
Măntescu afirmă că dacă Preoteasa ar fi rămas la conducerea societății acum aceasta ar fi fost salvată și că un merit al său e faptul că nu a recurs la concedieri. Spre deosebire de Preoteasa, Frăsinoi, actualul director de la Marfă, a disponibilizat mecanici de locomotivă care acum nici nu s-ar mai întoarce acolo de teama unor noi concedieri. Concordatul a avut avantajul asupra insolvenței că a permis menținerea frâielor puterii în companie în mâinile managementului, și nu ale unui administrator extern.
Grigore Mare: O să ne ducem acolo unde e și Marfa
O opinie potrivnică o are Grigore Mare, președintele Federației Mișcare Comercial Vagoane. Opinia sa este că, din păcate, directorii societății sunt aleși doar dintr-un cerc de 4-5 persoane, fără criterii de performanță sau planuri solide de redresare a societăților.
„O să ne ducem acolo unde e și CFR Marfă. Nu era persoana cea mai indicată, dacă vrem sa ajungă societatea undeva. În calea ferată sunt (din păcate – n.red.) doar 4-5 nume. Trebuia să încercăm și altceva, trebuia să aducem manageri performanți pe care să îi întreb ce realizări au, ce au făcut ei, ce îi recomandă ca să fie directori ai CFR Călători”, spune Mare. El spune că așteaptă cu interes organizarea de concursuri la nivelul ministerului pentru ocuparea funcțiilor de directori. „Avem inclusiv directori de muzee la cârma companiilor”, spune el.
Rodrigo Maxim: Era bine cineva din zona de călători
Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, spune că potrivită era o persoană din zona transporturilor de călători, dată fiind multitudinea de probleme.
„În momentul de față, CFR Călători se confruntă cu probleme foarte mari privind lipsa de personal, lipsa strategiilor de achiziție locomotive și automotoare. „Trebuia numit director general o persoană care s-a mai confruntat cu problemele companiei. Nu îl cunosc personal, dar părerea noastră e că trebuia un om din sistemul CFR Călători, care să cunoască problemele, nu să le ia de la capăt. Vizante nu a înțeles nimic, a agravat situația, zicea ca are surplus de mecanici”, spune Maxim. El face referire la declarații ale fostului director general potrivit cărora compania are surplus de mecanici de locomotivă debutanți.
Feroviarul român: Suntem consternați
Numirea a suprins neplăcut membri ai numeroaselor comunități de fani ai căii ferate de pe Facebook. Ovidiu Iremia, membru al comunității Feroviarul Român, susține că „întreaga comunitate feroviară este consternată de recenta numire a d-lui Preoteasa Traian în fruntea companiei CFR Călători”.
„Nu știm ce resorturi a declanșat această numire menită să distrugă CFR Călători, la rând după CFR Marfă! Este de neacceptat ca o persoană care a stat preț de 16 ani în funcția de consilier sau în concedii medicale, fără niciun rezultat profesional notabil să fie „reactivată” și numită la conducerea unei companii strategice pentru România! De prea multe ori asemenea persoane au fost numite la conducerea companiilor feroviare pentru a lăsa praf, pulbere și pârjol în urma lor!
Ne-am dorit dintotdeauna oameni onești, competenți și de construcție, însă „am primit” distrugere și orori! Pentru că toată lumea știe „parcursul” profesional și prieteniile politice ale d-lui Preoteasa, comunitatea feroviară este decisă să reacționeze în bloc la această numire, lucru care va genera manifestări dintre cele mai nedorite!
In aceste condiții, va adresăm rugămintea să reevaluați această numire care nu va aduce nimic bun pentru sectorul feroviar și să numiți o persoană de construcție și responsabilă alături de care să fie identificate cele mai bune și echilibrate soluții de salvare de la faliment a companiei CFR Călători greu încercată de experimente manageriale eșuate!”, afirmă el.
Preoteasa, căpitanul care a părăsit corabia scufundată CFR Marfă
Traian Preoteasa este managerul care a băgat în concordat societatea CFR Marfă, aceasta fiind „ideea lui” potrivit declarațiilor făcute de el publicației noastre. ”Este pentru prima oară când se face asta în România. Este o invenție a mea”, a declarat Preoteasa pentru Club Feroviar. El a explicat că astfel a încercat să prevină insolvența și că, prin această procedură, niciun creditor nu va mai putea să pună poprire pe conturile societății. ”Atunci când instanța va aproba planul de concordat, se vor ridica toate executările silite existente în momentul de față. În plus, voi putea participa la orice licitație. Planul de concordat este însoțit de un plan de restructurare, iar avantajul față de insolvență este că toată activitatea o vom conduce tot noi, nu vine un administrator judiciar să ne spună ce să facem”, a precizat directorul general al CFR Marfă, spunea el in ianuarie 2020.
Ideea nu a fost insa una strălucită. Aceasta deoarece, se pare, concordatul nu protejează o companie în cazurile de recuperare a ajutoarelor de stat ce trebuie restituite, caz în care se găsește și compania de marfă. Concordatul a fost desființat de experți in restructurarea firmelor printre care și Gheorghe Piperea, unul dintre autorii legislației românești a insolvenței. El numea concordatul „ideea unor nătărăi”.
„Acest concordat nu are șanse, ar fi fost mult mai bine dacă insolvenţa s-ar fi declanşat în urmă cu ceva timp, nu de pe o noapte pe alta şi ar fi fost mult mai bine dacă s-ar fi făcut o cerere de insolvenţă (….) „Cu această decizie, cei implicaţi şi-au dat foc la valiză şi, în plus, au aruncat pe fereastră mai mult de un miliard de euro, precum şi câteva zeci de mii de locuri de muncă”, spunea profesorul Piperea.
Oricum, Traian Preoteasa nu a rămas la cârma companiei astfel încât să își asume consecințele inițiativei sale. La începutul acestui an – nu este clar dacă din voință proprie sau din cea a șefilor Ministerului Transporturilor– el a părăsit funcția de director general al CFR Marfă, migrând tot într-o poziție de director, dar la CFR SA.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail