Site logo
Regionala Cluj lansează procedura pentru modernizarea a patru treceri la nivel cu calea ferată
1 decembrie 2024
treceri la nivel cu calea ferată treceri la nivel treceri la nivel de la Regionala Clujtreceri la nivel cu calea ferată treceri la nivel treceri la nivel de la Regionala Cluj

Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj a lansat o procedură pentru modernizarea a patru treceri la nivel cu calea ferată.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată – SRCF Cluj, Proiectare și Execuție: 3 loturi”. Valoarea totală estimată a contractului (contractelor) este cuprinsă între 12.629.779,55 și 13.772.805,87 de lei.

Procedura de atribuire se desfașoară sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că semnarea contractului de execuție a lucrărilor se va face numai după asigurarea sursei de finanțare.



Procedură împărțită în trei loturi

Procedura de achiziție este împărțită în trei loturi, după cum urmează:

  1. Lot 3 – „Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată – SRCF Cluj: TN Km 9+298, Linia CF 422, între stațiile Valea Vișeului – Leordina; TN Km 9+580, Linia CF 422 între stațiile Valea Vișeului-Leordina

Valoarea estimată fără TVA: 6.859.862,14 – 7.475.748,70 lei

  1. Lot 4 – Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată- S.R.C.F. Cluj: TN Km 141+927, Linia CF 412, între stațiile Benesat-Ulmeni Sălaj

Valoarea estimată fără TVA: 4.082.729,87 – 4.452.289,99 lei

  1. Lot 6 – Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată- S.R.C.F. Cluj TN Km 61+491, Linia CF 412 Sărățel-Bistrița Bârgăului, în stația Bistrița

Valoarea estimată fără TVA: 1.687.187,54 – 1.844.767,18 lei.

Pentru îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară, ofertantul trebuie să prezinte lista principalelor lucrărilor realizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii cinci ani, perioadă ce se calculează de la data-limită de depunere a ofertelor stabilită în anunțul de participare. Ofertantul trebuie să facă dovada ca a executat și dus la bun sfârșit lucrări similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului cu cele care fac obiectul procedurii.

De asemenea, ofertantul va prezenta dovada implementării unui sistem de management al calității în conformitate cu SR EN ISO 9001 sau echivalent, pentru activitățile ce fac obiectul contractului (proiectare și execuție).

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 20 ianuarie 2025, ora 15:00, pentru toate loturile. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 20 iulie 2025.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share