Site logo
Românii despre tren: Știu că e ecologic, dar nu-l vor
11 august 2021

Românii preferă tot mai puţin trenul, deşi transportul feroviar este indicat de către 52% dintre aceştia ca fiind ecologic comparativ cu alte moduri de transport, relevă un sondaj de opinie realizat în cadrul proiectului “România Durabilă”, pe baza datelor Eurostat şi Institutului Naţional de Statistică (INS), publicat marţi de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Potrivit sursei citate, în cazul României, comparativ cu alte ţări europene, se înregistrează o reducere masivă a ponderii transportului feroviar în transportul de pasageri, în ultimele două decenii. Astfel, România înregistrează o scădere de la 16,3% din totalul de pasageri, în anul 2000, la 4,2%, în prezent.

“Situaţia este cu atât mai interesantă, cu cât nu vedem astfel de involuţii pentru alte ţări. În Germania, ponderea era de 7,7% în anul 2000 şi de 9,4% în 2019. În UE28, media era de 7,1% în 2000 şi de 8,1% în 2019. În timp ce tendinţa generală în UE şi în statele dezvoltate este de a investi şi utiliza mai mult transportul feroviar pentru transportul pasagerilor, România a evoluat masiv în direcţia opusă, ceea ce aduce în prim-plan nevoia unei mult mai mari atenţii pentru transportul feroviar de pasageri”, se menţionează în sondaj.

Datele centralizate de către specialiştii din Departamentul pentru Dezvoltarea Durabilă arată faptul că reducerea utilizării transportului feroviar de către pasageri este în strânsă legătură cu reducerea lungimii reţelei totale funcţionale de cale ferată, aşa cum relevă datele INS.

Lungimea căii ferate, în scădere

În acest context, statistica evidenţiază că numărul total de kilometri de cale ferată a ajuns la 10.769, de la 11.015 kilometri totali în funcţiune în 2000, România pierzând 246 kilometri.

“Valoarea medie a emisiilor de dioxid de carbon per kilometru pentru maşinile noi de pasageri s-a redus în ultimii ani: de la un nivel de 154,8 în 2007 la 124,3 în 2019. Aceste evoluţii sunt prezente nu doar pentru România, dar şi pentru media UE28 şi pentru ţări de referinţă precum Polonia şi Germania, însă ambiţiile europene pentru următoarele decenii sunt mai mari”, se precizează în cercetare.

Cu excepţia transportului naval, unde gradul de satisfacţie la nivel de populaţie este de 21%, românii sunt cel mai puţin mulţumiţi de transportul feroviar (29% grad de satisfacţie), comparativ cu transportul aerian (46%).

“Datele obiective şi subiective spun aceeaşi poveste: românii preferă tot mai puţin trenul, deşi transportul feroviar este indicat chiar de către români ca fiind cel mai ecologic comparativ cu alte moduri de transport (proporţia celor care spun acest lucru este de 52%). Calitatea infrastructurii şi confortul personal ar putea explica parte din această evoluţie, care merită a fi investigată mai în amănunt în viitor”, explică realizatorii studiului.

În ceea ce priveşte transportul de mărfuri, sunt de remarcat datele Eurostat conform cărora, la nivelul anului 2018, ponderea transportului feroviar şi a căilor navigabile interioare în transportul total de mărfuri din România era de peste 57%, mult peste media europeană de aproape 23%.

Pe de altă parte, viteza medie a trenurilor de marfă la nivel naţional este foarte scăzută (17 km/h, în 2018), ceea ce arată necesitatea de investiţii în infrastructură pentru încurajarea acestei forme de transport mai ecologică, este una dintre concluziile documentului.

Proiectul “România Durabilă”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, este implementat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. (D.C.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share