Site logo
S-a stabilit traseul trenului metropolitan Iași. Ce spune Adrian Covăsnianu
29 martie 2021

Șefii Primăriei Iași, cei ai Regionalei CFR și ai Ministerului Transporturilor au stabilit traseul trenului metropolitan Iași.

traseul trenului metropolitan Iași Mersul Trenurilor 2020-2021 mecanic de locomotivă de la Iași cușetă spre Iași

Stații intermodale de transport, modernizarea unor gări actuale, dar și pasaje pentru călătorii care vor ajunge în municipiul Iași. Toate acestea se vor regăsi în proiectul noului tren metropolitan din Iași, obiectiv gestionat de municipalitate, alături de Consiliul Județean și Ministerul Transporturilor.

Conducerea Primăriei Iași a avut la finalul săptămânii trecute o nouă întâlnire la Ministerul Transporturilor legată de trenul metropolitan, proiect care a fost înaintat și către Ministerul Fondurilor Europene. Autoritățile județene vor ca proiectul să fie prins și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea investiției fiind estimată la 1,3 miliarde de euro, informează site-ul Bună Ziua Iași.



Stații intermodale pe traseul trenului metropolitan Iași

Primarul Mihai Chirica a prezentat lista stațiilor intermodale prinse în traseul noului tren metropolitan din Iași.

”Am discutat cu cei de la Regionala CFR și cu cei de la Ministerul Transporturilor despre trenul metropolitan din Iași. S-a luat în analiză tot traseul pe care am putea organiza acest tren metropolitan. Se va pleca dinspre Vest, cu o primă stație intermodală, care ar trebui să fie undeva în apropiere de Antibiotice SA. Se va continua cu accesul spe cartierul Canta, cu o stație intermodală în apropiere de strada Rampei”, a menționat primarul Mihai Chirica.

Edilul a precizat că proiectul va cuprinde și noi stații de-a lungul liniei de cale ferată. ”Vorbim și despre modernizarea liniei. Trenul ar continua să traverseze orașul, cu stație intermodală și la Gara Mare pe partea dinspre Piața Alexandru cel Bun. Va mai fi o stație și în zona Gării Internaționale, cu traversări cu pasaje subterane pentru pietoni și relații directe spre oraș. Vor fi puncte intermodale organizate la Gara Internațională, unde vor ajunge și autobuze ce vor prelua călătorii spre oraș. Vor mai fi puncte intermodale și la Gara Socola, zonă cu parcare, dar și în zona Frumoasa, unde vor ajunge călătorii ce vin dinspre Ciurea. Vom avea o stație și la Holboca, cu ieșire spre Cristești. Se vor conecta cu prelungirea liniei de tramvai spre Tomești – Holboca”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

Oficialii Ministerului Transporturilor s-au arătat deschiși la acest proiect pentru zona metropolitană Iași. ”În urma discuțiilor și a negocierilor, s-a propus o serie de pasaje subterane în zona Manta Roșie – Bularga, Nicolae Iorga – Mircea cel Bătrân, dar și de pasarele pietonale din Canta – Dacia. În același timp, trenul metropolitan necesită crearea infrastructurii specifice prin materializarea de puncte de oprire, dublarea liniilor și electrificarea sectorului de la Socola spre Holboca/Cristești-Jijia”, a spus Adrian Covăsnianu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. (A.B.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share