Slide Slide


PARTENERI:

S-au semnat ultimele două contracte pentru reparații Quick Wins la Regionala Cluj

By

Ultimele două contracte pentru reparații Quick Wins la Regionala Cluj au fost semnate, a anunțat joi Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

Sucursala Regională CF Cluj a semnat ultimele două contracte, în valoare totală de 23.861.522,84 lei, fără TVA, pentru execuția lucrărilor de tip Quick Wins – ridicarea restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii -, finanțate prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR), pe intervale de stații Cojocna – Apahida  și Gherla – Cășei, cu asocierea de firme românești Asocierea Drum Asfalt (România) – Zue Spolka Akcyjna (Polonia), se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a CFR SA.

Durata de implementare a contractului este de doi ani, iar lucrările de reparații, pentru ridicarea restricțiilor și creșterea vitezei de circulație la 120 km/oră (în funcție de configurația traseului), se vor executa (cu materiale noi achiziționate de constructor) pe următoarele două intervale CF, în lungime totală de 3,054 km:

  • Lot 45 Cojocna – Apahida, km 45+450 – km 46+718 (fir I)
  • Lot 16 Gherla – Cășei, km 488+712 – km 489+230 (fir I+II).

Alte 47 de contracte pentru reparații Quick Wins la Regionala Cluj, semnate în decembrie

În luna decembrie 2022, Sucursala Regională CF Cluj a mai semnat alte 47 de contracte, în valoare totală de 720.697.083,57 lei, fără TVA, pentru execuția lucrărilor tip Quick Wins, pe următoarele intervale de stații, în lungime totală de 143,826 km:

  • Lot 1 Apahida – Bonțida, km 8+540- 9+760 (fir I) și km 8+497 – 9+800 (fir II)
  • Lot 2 Jucu – Iclod, km 15+280 – km 16+800 (fir I+II)
  • Lot 3 Bonțida – Iclod, km 16+800 – km 21+900 (fir I)
  • Lot 4 Bonțida – Gherla, km 21+900 – km 23+550 (fir I+II)
  • Lot 5 Iclod – Gherla, km 23+550 – km 27+600 (fir I)
  • Lot 6 Iclod – Gherla, km 23+550 – km 27+600 (fir II)
  • Lot 7 Iclod – Gherla, km 27+600 – km 32+050 (fir I)
  • Lot 8 Iclod – Gherla, km 27+600 – km 32+050 (fir II)
  • Lot 9 Gherla – Dej Călători, km 32+050 – 32+132 (fir I+II), km 32+159 – 33+071 (fir I+II) și km 33+090 – 33+300 (fir I+II)
  • Lot 10 Gherla – Dej Călători, km 33+300 – km 38+000 (fir I)
  • Lot 11 Gherla – Dej Călători, km 33+300 – km 38+000 (fir II)
  • Lot 12 Gherla – Dej Călători, km 38+000 + km 41+500 (fir I)
  • Lot 13 Gherla – Dej Călători, km 38+000 – km 41+500 (fir II)
  • Lot 14 Gherla – Dej Călători, km 41+500 – km 45+450 (fir I)
  • Lot 15 Gherla – Dej Călători, km 41+500 – km 45+450 (fir II)
  • Lot 17 Dej Călători – Caseiu, km 46+718 – km 49+490 (linie simplă)
  • Lot 18 Dej Călători – Caseiu, km 49+490 – km 52+890 (linie simplă)
  • Lot 19 Gâlgău – Ileanda, km 81+400 – km 83+450 (fir II)
  • Lot 20 Ileanda – Letca, km 91+940 – km 93+340 (linie simplă)
  • Lot 21 Răstoci – Cuciulat, km 98+650 – km 100+200 (linie simplă)
  • Lot 22 Lețca – Băbuțeni, km 103+750 – km 105+350 (linie simplă)
  • Lot 23 Cuciulat – Băbuțeni, km 105+350 – km 107+450 (linie simplă)
  • Lot 24 Cuciulat – Surduc Salaj, km 107+450 – km 108+650 (linie simplă)
  • Lot 25 Băbuțeni – Surduc Salaj, km 113+500 – km 115+100 (linie simplă)
  • Lot 26 Băbuțeni – Jibou, km 115+100 – km 116+270 (linie simplă)
  • Lot 27 Surduc Salaj – Someș Odorhei, km 122+145 – km 123+556 (linie simplă)
  • Lot 28 Războieni – Câmpia Turzii, km 442+000 – km 443+700 (fir I+II)
  • Lot 29 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 443+700 – km 446+400 (fir I+II)
  • Lot 30 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 446+400 – km 449+050 (fir I+II)
  • Lot 31 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 449+050 – km 450+050 (fir I+II)
  • Lot 32 Călărași Turda – Câmpia Turzii, km 450+050 – km 451+050 (fir I+II)
  • Lot 33 Câmpia Turzii – P.O. Cânepiști, km 451+050 – km 453+750 (fir I+II)
  • Lot 34 Câmpia Turzii – P.O. Cânepiști, km 453+750 – km 456+250 (fir I+II)
  • Lot 35 Câmpia Turzii – P.O. Cânepiști, km 456+250 – km 457+400 (fir I+II)
  • Lot 36 Câmpia Turzii – Valea Florilor, km 457+400 – km 461+900 (fir II)
  • Lot 37 P.O. Cânepiști – Boju, km 461+900 – km 465+700 (fir II)
  • Lot 38 P.O. Cânepiști – Boju, km 464+860 – km 465+750 (fir I)
  • Lot 39 Valea Florilor – Boju, km 465+700 – km 468+650 (fir II)
  • Lot 40 Valea Florilor – Boju, km 468+650 – km 470+650 (fir II)
  • Lot 41 Valea Florilor – Tunel, km 472+700 – km 475+300 (fir II)
  • Lot 42 Boju – Tunel, km 475+300 – km 478+060 (fir II)
  • Lot 43 Cojocna – Apahida, km 485+817 – km 488+547 (fir II)
  • Lot 44 Cojocna – Apahida, km 488+615 – km 489+830 (fir II)
  • Lot 46 Coldău – Beclean pe Someș, km 20+500 – km 22+169 (fir I)
  • Lot 47 Satu Mare Sud – Satu Mare, km 784+426 – 786+498 (linie simplă)
  • Lot 48 Salonta – Cefa, km 81+408 – km 85+500 (linie simplă)
  • Lot 49 Salonta – Cefa, km 85+500 – km 89+324 (linie simplă)

Constructorii sunt: Asocierea Drum Asfalt (România) – Zue Spolka Akcyjna (Polonia) – pentru 45 de contracte (loturile 1-15, 17-44, 48, 49) și asocierea SC Construct Ing SRL – Daria COnst SRL (România)  – două contracte (loturile 46, 47).

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share