Site logo
26 mai 2023
Oficiali ai Primăriei Oradea au prezentat zilele trecute la Ministerul Transporturilor, in cadrul unei întâlniri organizate de Autoritatea pentru Reformă feroviară, planurile lor de dezvoltare a tren metropolitan în municipiu.
Municipalitatea a fost reprezentată de Letiția Moțoc, director general, care a descris stadiul proiectului de tren metropolitan din zona Oradea, potrivit ARF.
Au fost prezentate șase potențiale rute. Acestea fac legătura atât cu localitățile învecinate, dar asigură și conexiunea către granița cu statul maghiar. Investițiile proiectate presupun 35 km de rețea feroviară, dintre care 9 km de construcție, precum și crearea de 12 noi stații și modernizarea a 10 existente. Finanțarea totală este estimată la 134 milioane de EUR, dintre care 90 milioane vor fi alocate pentru achiziția de material rulant.

Tren metropolitan la Oradea

Un alt exemplu concret a fost oferit de responsabilii ADI pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), care au oferit detalii despre planurile etapizate de dezvoltare a trenurilor metropolitane din această regiune. Club Feroviar a mai relatat despre proiectele de dezvoltare la nivelul Bucureștiului. Astfel, proiectul va fi realizat în trei etape, prima dintre ele cuprizând perioada 2021-2026, având un buget estmat de 116 milioane EUR. Investiția totală ajunge la aproape un miliard EUR și presupune lucrari la 330 km de cale ferată și crearea de 50 puncte noi de oprire. Studiul de oportunitate a fost realizat în 2021, iar anul trecut s-a realizat planul de investiții. În prezent, se află în elaborare studiul de fezabilitate în vederea pregătirii primei faze.
În viitor, se vor realiza parteneriate între ARF și autoritățile locale în vederea achiziției de material rulant destinat serviciilor de trenuri metropolitane. Totodată, ARF va putea asigura integrarea în contractele de servicii publice și transportul de călători transfrontalier. Până acum, obligația de serviciu public includea doar rute interne, iar achizițiile de material rulant curente sunt destinate strict serviciilor naționale.
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share