Slide


PARTENERI:

Săvoiu: Degeaba cumpărăm trenuri noi pe care le punem pe șine cu risc de deraiere

By

Ionuţ Cristian Săvoiu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor,  susţine că optimizarea transportului feroviar se poate face şi prin introducerea unui sistem modern de management al traficului feroviar care să fie raliat la standardele europene.

„Optimizarea transportului feroviar se poate face şi prin introducerea unui sistem modern de management al traficului feroviar care să fie la standardul european. Noi avem încă gări care sunt adevărate muzee în aer liber. Macazele şi toate mecanismele de dirijare a traficului sunt manuale, sunt de când s-a înfiinţat gara. Gările au programe de automatizare, care costă şi astea bani. Şi ele trebuie corelate cu sistemele de management al traficului”, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul de stat.

Potrivit acestuia, România nu va avea „un trafic feroviar modern, atractiv şi flexibil până nu va face reforme care ţin de infrastructura de cale ferată”.

„Lumea are tendinţa să se uite în primul rând la vagoane şi la curăţenia din vagon şi vechimea locomotivei. Dar nu aceasta este toată problema. Problema este mult mai amplă şi mai complexă. Degeaba cumperi locomotive noi şi vagoane şi le pui să meargă pe nişte şine pe care există risc de deraiere”, a mai declarat Săvoiu.

În ceea ce priveşte creşterea vitezei de trafic, acesta a explicat că este în strânsă corelaţie cu managementul traficului, îmbunătăţirea managementului traficului, introducerea unor sisteme şi a unor standarde moderne care sunt deja implementate la nivelul UE, „dar care trebuie instalate şi la nivelul infrastructurii feroviare la nivel de instalaţii”.

„Aceste lucruri se dezvoltă pas cu pas şi coridor cu coridor, pe priorităţile fixate de UE. Important e că lucrurile se mişcă, există finanţare, sunt programe, sunt proiecte, şi sunt acţiuni concrete care se iau şi sunt în curs de implementare”, a conchis secretarul de stat Ionuţ Cristian Săvoiu.

Peste o jumătate dintre poduri, expirate. Mai multe decât în 2020

Pe rețeaua feroviară publică există un număr de 17.689 poduri și podețe cu o lungime totală de cca 190,698 km, din care 4.375 poduri (3.028 metalice și 1.347 masive), 190 viaducte (108 metalice și 82 masive) și respectiv 13.124 podețe (1.887 metalice și 11.237 masive), după cum a arătat aici Club Feroviar.

Din numărul total de poduri și podețe aflate în evidență, un procent de circa 51% au durata normală de funcționare expirată conform HG 2139/2004, iar un procent de circa 27% au durata de viață proiectată expirată. Procentajul era mai mic în 2020. La finele lui 2020, din numărul total de poduri și podețe aflate în evidență, un procent de circa 50% are durata normală de funcționare expirată. Un procentaj de circa 28% are durata de viață proiectată expirată. Din totalul de 5023 poduri viaducte si podete cu suprastructură metalică a căror greutate se ridică la aproximativ 210.000 tone, în anul 2020 a devenit scadentă la revizie periodică o cantitate de 59.612 tone (la care s-au adăugat scadențele din anii anteriori).

Realizările la activitatea de revizie a podurilor și podețelor cu suprastructura metalică pe anul 2020 reprezintă un procent de 76% din programat (37.083 tone revizie periodică) la care se adaugă revizia suplimentară (13.300 tone). Nerealizarea integrală este legată de lipsa personalului propriu de specialitate de utilizare a forței de muncă existente la alte tipuri de lucrări în ordinea urgențelor, precum și de neatractivitatea acestui gen de activitate pentru firmele autorizate AFER în acest domeniu.

Mai mult de jumătate dintre tuneluri au infiltrații

La finele lui 2020, numărul tunelurilor existente pe liniile de circulație era de 174 (125 tuneluri pe linii electrificate). Din numărul total de tuneluri, 54% prezentau infiltrații la intrados, iar 29% necesitau reparații ca urmare a stării tehnice a zidăriei de moloane (blocuri de piatră), colmatare a sistemului de drenare, infiltrații majore care favorizează formarea sloiurilor pe timpul iernii cu afectarea gabaritului, dar și introducerea de restricții de viteză. Raportul pe anul 2021 nu conține informații în acest domeniu care să facă datele comparabile. Pe partea de stare a infrastructurii nu există nici măcar o referință la tuneluri pentru anul care s-a încheiat.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share