Ministerul Transporturilor vrea să impună noi reguli pentru subansamblele și piesele de schimb în domeniul feroviar, în conformitate cu reglementările europene. Utilizarea de produse neconforme a constituit cauza producerii mai multor evenimente feroviare.
Pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost postat, în dezbatere publică, proiectul de Ordin al ministrului privind admiterea tehnică pentru punerea pe piață a produselor și serviciilor destinate utilizării în activitățile de construire, modernizare, întreținere și reparare a infrastructurii și a materialului rulant feroviar, de metrou și de transport urban pe șine.
Proiectul de act normativ își propune să abroge Ordinul ministrului Transporturilor nr. 290/2000 privind admiterea tehnică a produselor și/sau serviciilor destinate utilizării în activitățile de construire, modernizare, întreținere și de reparare a infrastructurii feroviare și a materialului rulant, pentru transportul feroviar și cu metroul, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Notei de fundamentare, menținerea în vigoare a OMT 290/2000 creează confuzie în rândul societăților feroviare, putând conduce la situații de încălcare gravă a siguranței circulației, prin utilizarea de produse neconforme, care nu sunt supuse verificării unui organism notificat sau desemnat, după caz. Mai mult, Agenția de Investigare Feroviară – AGIFER a identificat utilizarea acestui ordin ca fiind o potențială cauză în mai multe evenimente feroviare.
Piesele de schimb în domeniul feroviar, puse pe piață doar cu certificat de admitere tehnică
Pe cale de consecință, produsele și serviciile destinate utilizării în activitățile de construire, modernizare, întreţinere şi reparare a infrastructurii şi a materialului rulant feroviar, de metrou și de transport urban pe șine vor putea fi puse pe piață doar dacă fabricantul a emis o declarație de conformitate și numai dacă deține un certificat de admitere tehnică.
În cazul produselor din import care pot influenţa siguranţa, securitatea, sănătatea oamenilor şi protecția mediului, acestea trebuie să dețină o declarație de conformitate, certificat de garanție, copii după documentul de evaluare emis de o autoritate în domeniu, a raportului de încercări sau, după caz, ale verificărilor făcute de fabricant, instrucţiunile privind utilizarea produsului în limba română, fişa cu date de securitate a produsului și Acceptul pentru admiterea tehnică pentru punerea pe piață a produselor din import.
Evaluarea conformității produselor și serviciilor și supravegherea tehnică a acestora se vor realiza de către Organismul Notificat Feroviar Român – ONFR, organism independent din punct de vedere funcţional şi decizional, care funcţionează în cadrul Autorităţii Feroviare Române – AFER. Verificările și încercările de tip ale produselor destinate domeniului feroviar, care se află în procesul de admitere tehnică, se vor face în laboratoare cu încercări acreditate, în laboratoare ONFR-AFER, în laboratoare autorizate și dotate cu standuri și dispozitive speciale atestate și sub supravegherea personalului specializat, după caz.
Autorizaţiile de furnizor feroviar, certificatele de omologare tehnică feroviară şi agrementele tehnice feroviare emise operatorilor economici de către ONFR-AFER în conformitate cu legislaţia naţională, până la data intrării în vigoare a acestui ordin, vor rămâne valabile pentru perioada lor de valabilitate iniţială, dar nu mai mult de doi ani.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail