Site logo
Șeful Metrorex vrea condică electronică de prezență
3 noiembrie 2021

Conducerea Metrorex a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice un anunț de consultare a pieței privind introducerea unei modalități electronice de gestiune a prezenței angajaților, în locul metodei clasice – condica de prezență.

Sistemul, cere conducerea Metrorex, trebuie să asigure în permanență contorizarea efectivă și precisă a timpului de lucru al fiecărui angajat, în funcție de confirmarea acestuia în ceea ce privește plecarea, respectiv venirea la locul de muncă. Acesta va ține cont și de localizarea geografică a angajatului la momentul pontării, localizare ce trebuie să coincidă cu unul din punctele de lucru definite în rețeaua METROREX.

„Sistemul trebuie să includă o interfață flexibilă din punct de vedere al parametrizării care să permită vizualizarea în timp real a prezenței angajaților la locul de muncă, în raport cu programul de lucru al acestora, pentru unul sau mai multe compartimente”, mai vrea compania.

Sistemul trebuie să permită generarea unor rapoarte care să prezinte într-un mod clar și concis evidența timpului de lucru efectuat de către fiecare angajat într-o anumită perioadă de timp, precum și alte informații de interes, inclusiv o comparație cu programul de lucru al angajatului pentru fiecare zi lucrătoare.

Plecarea și venirea, confirmate prin conexiune internet

Confirmarea venirii/plecării se va face prin intermediul accesării sistemului de către utilizatori pe baza unui mecanism cu identificator unic și cu conexiune de internet funcțională către server-ul sistemului. Din punct de vedere hardware, implementarea acestui mecanism poate fi făcută prin intermediul unor terminale mobile sau terminale fixe montate în punctele de exploatare ale Metrorex. Sistemul trebuie să funcționeze permanent, 24/24, 7 zile pe săptămână, în parametrii optimi din punct de vedere al vitezei de transmisie a datelor. Soluția implementată trebuie să fie compatibilă cu sistemele și infrastructura existente în prezent în METROREX și să poată suporta actualizări viitoare, după caz. Aplicația software trebuie să conțină un modul de tip “clonă” care să reprezinte o copie fidelă a sistemului din punct de vedere al funcționalităților și al datelor. Acest modul este dedicat părții de testare pentru diverse scenarii de lucru. Sistemul trebuie să permită integrarea cu modulul existent METROREX de salarizare și resurse umane.



Ștefan Paraschiv: Intrăm în era digitală

Directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv justifică interesul față de sistemul d egestiune electronică a prezenței angajaților prin intrarea companiei într-o eră digitală. „Intrăm într-o nouă eră digitală a Metrorex, este vorba de eliminarea muncii de completare manuală a condicilor, semnăturilor”, spune el. „Prin acest sistem se va ușura munca departamentelor de resurse umane și contabilitate. Urmărim o soluție nu foarte scumpă, in interiorul unui buget”, conchide directorul. Cum va funcționa Ștefan Paraschiv nu știe. „Nu aș vrea sa mă pronunt, sunt fimele specializate”, afirmă el.

Angajat Metrorex: Se vrea un Big Brother

Inițiativa nu e privită cu ochi buni de angajați. „Se dorește astfel să se dezvolte o aplicație de pontaj pe bază de amprentă personală și să fie eliminate condicile de prezență!

Cu alte cuvinte, salariații Metrorex își vor pune amprenta când vor veni și când vor pleca de la muncă, orele lucrate fiind calculate automat, după care la sfârșitul lunii, fiecăruia în parte, i se va genera o foaie de prezență pe baza înregistrărilor ! Este greu de înțeles de ce este nevoie să se investească într-o nouă aplicație fantezistă, ale cărei costuri vor depăși cu mult posibilitățile financiare ale metroului de azi”, spune un angajat al Metrorex pe o pagină de socializare.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share