
Sfârșit pentru concordatul CFR Marfă


Termenul de expirare pentru concordatul CFR Marfă a expirat la 12 martie. Care sunt pașii următori?
Compania CFR Marfă va parcurge în perioada următoare pașii legali pentru încheierea concordatului său gestionat de către CITR (concordat demarat în februarie 2020). Primul pas este o acțiune judecătorească care să constate depășirea termenului. Cum introducerea concordatului s-a decis printr-o acțiune a judecătorilor o acțiune similară trebuie să aibă loc și la încheierea acestuia. Într-o altă acțiune va trebui să se constate îndeplinirea sau neîndeplinirea termenilor concordatului, spun reprezentanți ai CFR Marfă.
S-a dorit cu adevărat redresarea CFR Marfă?
Incapacitatea CFR Marfă de a se redresa în concordat nu trebuie să mire atât timp cât sumele de plată reprezentând penalități, majorări de întârziere puse în cârca companiei au depășit de multe ori datoriile propriu-zise. Practic, apare întrebarea dacă s-a dorit cu adevărat redresarea companiei în concordat dacă la început chiar s-a crezut că acest concordat poate salva operatorul național, aceasta într-un mediu concurențial, nu monopolist, precum cel în care activa, de exemplu, Hidroelectrica.
În toamna anului trecut, Daniel Apostolache declara că CFR Marfă se va desființa din 12 martie 2025, imediat după ce noua companie Carpatica Feroviar se va operaţionaliza şi va fi capitalizată.
Altă plângere la Bruxelles
La sfârșitul lunii trecute, Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) a depus o nouă plângere la Comisia Europeană care vizează nerespectarea de către statul român a obligațiilor privind recuperarea ajutorului de stat incompatibil acordat CFR Marfă, precum și ceea ce patronatele consideră „încercarea evidentă de eludare a dispozițiilor europene prin înființarea companiei Carpatica Feroviar România”.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Organizație, aceasta reclama la Comisia Europeană intenția statului român de a folosi banii publici destinați capitalizării Carpatica Feroviar România pentru achiziționarea de material rulant și alte active de la CFR Marfă.
În plângerea depusă, OPSFPR solicita Comisiei Europene să:
- investigheze nerespectarea Deciziei de recuperare a ajutorului de stat incompatibil acordat CFR Marfă;
- blocheze transferul activelor viabile către Carpatica Feroviar, având în vedere lipsa unei proceduri transparente și impactul asupra pieței;
- analizeze impactul alocării de 300 de milioane de euro din fonduri publice, care contravine principiilor utilizării eficiente a resurselor și legislației europene privind ajutoarele de stat;
- solicite măsuri imediate pentru restabilirea condițiilor de concurență loială pe piața transportului feroviar din România.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail