Slide


PARTENERI:

Și aripa Cîțu vrea Transporturile că acolo sunt bani. Lui USR Plus îi dă Cultura

După ce aripa PNL Ludovic Orban a emis pretenții la conducerea Ministerului Transporturilor prin vocea fostului șef al Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a venit și momentul ca pretenții similare să fie exprimate de aripa Florin Cîțu prin vocalul Rareș Bogdan, un politician care trâmbițează peste tot promisiuni, nerespectate ulterior.

 

Rareș Bogdan spune că în cazul unor renegocieri cu USR PLUS, liberalii nu vor mai renunța la Ministerul Fondurilor Europene și la Ministerul Transporturilor, ținând cont de câți bani pot veni de la Bruxelles și de faptul că majoritatea proiectelor au fost realizate, la Transporturi, de Lucian Bode, susține liberalul, potrivit g4media.ro.

Declarațiile au fost făcute luni, la TVR1, după ce europarlamentarul PNL a fost întrebat cum se va face renegocierea portofoliilor în cazul în care USR PLUS ar reveni asupra deciziei de a nu mai continua cu Florin Cîțu premier.

„Ne dorim să nu mai renunțăm la Ministerul Fondurilor Europene. Asta e propunerea mea, nu a fost o discuție în cadrul conducerii. În momentul ăsta, știind ce bani sunt la Bruxelles, premierul trebuie să aibă garanția că Ministerul Fondurilor Europene și banii care vin, pe PNRR care se semnează în 10 zile, pe exercițiul multianual normal, pe banii rămași, pe toate exercițiile financiare, pentru că sunt bani foarte mulți… Fondurile europene sub directa supraveghere a premierului”, a declarat Rareș Bogdan.

Bogdan: Drulă n-a făcut decât să continue proiectele lui Bode

Întrebat care este poziția sa referitoare la Ministerul Transporturilor, Rareș Bogdan a spus că acesta este vital pentru PNL:

„Trebuie să înțelegeți că 3 miliarde din banii atrași sunt pe toate cererile depuse de ministrul Bode și secretarii de stat din mandatul domnului Bode, iar 95% din șantiere, pe care le-a continuat și foarte bine că le-a continuat Cătălin Drulă, sunt cele începute sau continuate de ministrul Bode. Eu cred că Ministerul Transporturilor e vital să fie, așa cum era normal, să fie… (la PNL n.red.). Eu nu înțeleg nici azi de ce am pierdut Ministerul Transporturilor”, a declarat Rareș Bogdan, care a adăugat că „ceea ce am pierdut în decembrie printr-o negociere proastă trebuie să recuperăm”.

Rareș Bogdan trimite USR Plus la Cultură, că e „importantă”

Următoarea întrebat din studio a fost „ce le rămâne celor de la USR PLUS, Cultura?”:

„Eu zic că într-o țară unde nevoia de a citi e imensă, Cultura e o chestiune importantă, mai ales că au susținere publică importantă din zona culturală”, a mai declarat Rareș Bogdan.

Și secretarul general al PNL, Robert Sighiartau – unul dintre susținătorii premierului Florin Cîțu – a subliniat că USR PLUS a luat o decizie la „cald”, „în grabă”, în privința ieșirii de la guvernare, și și-a exprimat convingerea că după Congres, atât cel al PNL – din 25 septembrie – cât și cel al USR PLUS – din 2 octombrie – formațiunile vor avea interes să se reașeze la masa negocierilor, pentru refacerea coaliției de guvernare.

Sighiartau a avertizat, însă, că liderii USR PLUS trebuie să-și asume eroarea de a fi ieșit în pripă de la guvernare și că liberalii din echipa sa „vor relua discuțiile de la zero în privința configurării noului guvern”.

 

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share