Site logo
Sindicatele: Guvernul „fabrică” pierderi la CFR Călători
16 septembrie 2021

Deşi 2021 este Anul Căilor Ferate Europene, Guvernul nu a alocat niciun ban pentru repararea locomotivelor trenurilor de călători şi nici pentru achiziţionarea de material rulant nou, în condiţiile în care o treime dintre trenurile de călători ar fi trebuit înlocuite cu unele noi, spun sindicatele. 

„Mai ales în Anul Căilor Ferate Europene, cu CFR Călători având ca acţionar unic statul român, acesta n-a mai dat niciun fond pentru materialul rulant din 2011 până în prezent. În anul 2021, Anul Căilor Ferate Europene, Guvernul n-a dat nici măcar fonduri pentru repararea locomotivelor. Locomotivele se defectează în permanenţă, iar consecinţele sunt întârzierile de trenuri şi îndepărtarea călătorilor de transportul feroviar de călători. Nu înţelegem de ce există această politică a Guvernului de a îndepărta călătorii de transportul feroviar, care este şi un transport ecologic. Au îndepărtat întâi studenţii şi acum încearcă să îndepărteze călătorii de transportul feroviar, prin defectări şi prin condiţiile pe care le oferă călătorilor şi prin faptul că nu vor să cumpere material rulant”, a afirmat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim, joi, pentru AGERPRES, în timpul unui miting organizat de mai multe sindicate în faţa sediului Guvernului.

Tot parcul de călători s-ar fi putut schimba

Liderul sindicatului din domeniul feroviar a susţinut că România putea schimba complet toate trenurile CFR Călători cu unele noi, dacă utiliza fondurile europene din exerciţiile financiare 2014-2020 şi 2021-2027, şi a acuzat Guvernul că nu a dorit să finalizeze proiectele pe fonduri europene care ar fi permis acest lucru.

“Motivul pentru care am ieşit azi în stradă este că anul 2021 e declarat Anul European al Căilor Ferate, toate ţările din UE au întâmpinat Anul European al Căilor Ferate cu trenuri noi, cu viteze între 160-500 de kilometri pe oră şi cu infrastructura feroviară care permite aceste viteze, în timp ce în România, deşi au existat fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020, când trebuiau înlocuite o treime dintre trenurile vechi cu trenuri noi, nu avem în circulaţie o treime dintre trenuri noi, cum trebuia. Existau fonduri europene pe exerciţiul financiar 2021 – 2027 şi prin PNRR pentru încă două treimi de trenuri noi pentru toţi operatorii de transport feroviar de călători din România, pentru care încă nici nu s-au făcut proiecte. Românii aveau şi ei dreptul să circule cu trenuri noi, cum se circulă în toată Uniunea Europeană. (…) Au existat fondurile europene, au existat proiecte pe fonduri europene, proiecte pe care n-au vrut să le finalizeze, n-au făcut proiecte noi pe fonduri europene pentru materialul rulant, deşi trebuia să schimbe materialul rulant la toţi operatorii de transport feroviar de călători, să fie numai trenuri noi”, a menţionat Rodrigo Maxim.

Pierderi fabricate plasate în bugetul companiei

De asemenea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România a declarat că Guvernul vrea să distrugă CFR Călători, prin pierderi fabricate plasate în bugetul companiei.

“Infrastructura feroviară trebuia modernizată, ca să avem şi noi infrastructura care să permită circulaţia trenurilor cu măcar 160 de kilometri la oră, cum e pe Bucureşti – Constanţa. (…) Dar noi observăm că Guvernul distruge CFR Călători din exterior, în Anul Căilor Ferate Europene, după ce aproape a distrus CFR Marfă. Pentru infrastructura feroviară Guvernul nu face prea mult, deşi existau posibilităţi, pe fonduri europene. Toată Uniunea Europeană, Germania, Franţa, au umplut de ajutoare transportul feroviar de călători. Germania a dat 2,1 miliarde de euro pentru a achita 98% din taxa de utilizare a infrastructurii şi a dat multe alte ajutoare de stat, pentru a ajuta pe timpul pandemiei transportul feroviar. (…) Ca exemplu, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an al CFR Călători s-a adoptat abia în luna septembrie, încă nu a apărut în Monitorul Oficial, deci după ce au trecut două treimi din an, şi l-au aprobat pe pierderi de 360 de milioane de lei, ceea ce este inadmisibil, pentru că regulamentul european prevede clar că operatorii de transport feroviar de călători trebuie să aibă un profit de 35%, deci să nu fie pe pierdere”, a precizat Rodrigo Maxim.

Liderul FSTFR a argumentat că tăierea subvenţiilor pentru studenţi la călătoria cu trenul reprezintă un exemplu de „pierderi fabricate” de Guvern la CFR Călători.

“Spunem că sunt pierderi fabricate pentru că Guvernul a scăzut 180 de milioane de lei din compensaţia CFR Călători pe anul 2021, în condiţiile în care a crescut preţul la curent electric, la motorină, au crescut masiv toate costurile, iar Guvernul trebuia să dea bani mai mulţi la compensaţie, dar în realitate au luat 180 de milioane şi au mai tăiat şi 200 de milioane de la facilităţile de călătorie de la studenţi. Studenţii aveau gratuitate pe calea ferată, ceea ce însemna facilităţi de călătorie pentru CFR Călători în valoare de 200 de milioane. Dacă am aduna 200 de milioane cu 180 de milioane, sunt 380 de milioane, deci este clar că la un buget de venituri şi cheltuieli aprobat cu 360 de milioane pe pierderi, dacă adunăm cu cei 380 de milioane pe care trebuia să-i avem, bugetul CFR Călători era pe plus. În consecinţă, CFR Călători trebuie să fie unitate rentabilă”, a subliniat Rodrigo Maxim.

Mecanicii de locomotivă și 40 de ore lucrate suplimentar

Pe de altă parte, liderul sindical a susţinut că mecanicii de locomotivă şi şefii de tren de la CFR Călători lucrează până la 40 de ore suplimentare în fiecare lună, iar conducerea companiei susţine că CFR Călători are surplus de mecanici de locomotivă în schema de personal.

„Protestăm şi împotriva îngheţării salariilor, nu se justifică îngheţarea salariilor la CFR Călători. Ei justifică şi mint populaţia că CFR Călători are surplus de mecanici. (…) Directorul general, Ovidiu Vizante, ori minte ori este minţit, când spune că are surplus de mecanici de locomotivă. Protestăm pentru că nu vrea să facă schimbul real de generaţii. Nu se poate să ai surplus de mecanici de locomotivă când toţi mecanicii de locomotivă depăşesc norma de ore lucrate cu 20-30-40 de ore în fiecare lună. La fel şi la şefii de tren, se depăşeşte cu 20-30-40 de ore de om, deci nu ai cum să ai surplus la mecanici de locomotivă, la şefi de tren, la casiere, la revizori tehnici de vagoane. Practic, Guvernul României încearcă să dea vina pe CFR Călători, când CFR Călători lucrează pe datorie”, a adăugat Rodrigo Maxim.

Acesta a mai declarat că sindicaliştii din domeniul feroviar protestează în faţa Guvernului şi pentru punerea în aplicare a legii statutului personalului feroviar.

“De asemenea, protestăm pentru că o dată cu anul 2021 s-a prevăzut să intre în vigoare statutul personalului feroviar şi observăm că s-a prorogat termenul pentru data de 1 aprilie 2022 şi nu intenţionează nimeni să pună această lege în aplicare. Pentru feroviari această lege însemna o creştere de salariu de 12% de la 1 decembrie şi de 22,4% la 1 aprilie 2022, nu însemnau creşteri salariale cu impact financiar faţă de anul 2020, deoarece în anul 2021 a scăzut numărul de personal de la 13.000 la 11.600. La aplicarea legii statutului personalului feroviar ar fi urmat să iasă la pensie aproape 2.000 de salariaţi, ceea ce ar fi permis şi cea de-a doua creştere, de 22,4%, deci nu ar fi fost un impact financiar faţă de fondul de salarii alocat în anul 2020 pentru CFR Călători”, a încheiat Rodrigo Maxim.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share