Site logo
12 ianuarie 2023

Metrorex va avea în câteva zile nu nou Consiliu de Administrație ce va fi selectat prin Ordonanța 109 a guvernanței corporative. Acesta, la rândul lui, va selecta un viitor manager, a spus joi ministrul Transporturilor. Sorin Grindeanu dă detalii despre Metrorex și CFR Marfă.

Este una dintre puținele noutăți scoase de jurnaliști de la ministrul foarte priceput în eschive și la uitarea răspunsurilor la întrebările ce i-au fost adresate.

Puține informații au fost oferite de ministru în cazul unei întâlniri avute joi pe teme de infrastructură rutieră, domeniu în care au fost puse majoritatea întrebărilor de ziariști. Pe teme feroviare, ministrul s-a eschivat de la răspunsuri concrete înlocuindu-le cu idei generale, precum „suntem aproape”, „vom vedea” etc.

Sorin Grindeanu dă detalii despre Metrorex și CFR Marfă

Întrebat când vor veni trenurile de metrou pentru magistrala M5, ministrul nu a oferit niciun răspuns și a fost întrebat. Mariana Miclăuș menționa luna trecută că urma să sosească primul tren livrat companiei de producătorul francez Alstom. Întrebat dacă e mulțumit de activitatea directorului general Metrorex, ministrul nu a răspuns nici da, nici ba, spunând doar că în câteva zile compania va avea un Consiliu de Administrație care va numi un manager al companiei.

Tot la capitolul „vom vedea”, Sorin Grindeanu a spus că în următoarele săptămâni se va ști dacă Comisia Europeană va accepta un „switch” între proiectele M4 și M6, primul fiind imposibil de realizat până în 2026, potrivit cerințelor PNRR. Oricum, infromația privind rocada proiectelor este din noiembrie 2022, deci ministrul Grindeanu nu a venit cu nimic nou.

La fel de „precis” a răspuns ministrul și întrebărilor privitoare la modernizarea Gării de Nord.

„Suntem aproape de a scoate la licitație în perioada următoare faza I”, a spus el. Întrebat când vor începe lucrările, ministrul a evitat un termen, fiind un politician experimentat, conștient de problemele și complexitățile unui proiect. „Dacă nu aș fi avut experiență de un an aș fi putut să spun un termen, mai exact, însă am învățat în acest an, fără a fi lipsit de experiență, că mi-aș dori ca unele lucruri să se desfășoară mai repede. Haideți sa vedem cât de repede facem licitatia, îmi e greu sa zic, să vedem dacă sunt contestații”, a spus el.

Informații la fel de „bogate ” au fost oferite și privind soarta CFR Marfă. Am aflat joi de la ministru că sunt pe circuit „diverse acte normative”, unul legat de înființarea noii companii (Carpatica Feroviar – n.red.). Ar mai fi modificări legate de legea concordatului (oare posibilitatea prelungirii acestuia dincolo de limita stabilită legal la cel mult 48 de luni? – ministrul nu a precizat). Va fi o modificare legislativă care să permită intrarea pe „scenariul discutat în august la Bruxelles cu Margrethe Vestager (vicepreședinte al CE, însărcinat pe politici de concurență – n.red.. Dar care e acesta?) (…) să vedem ce înseamnă acest concordat”. Grindeanu a mai spus că încearcă să se mențină în cadrul european, „nu vreau să greșim”.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share