SRCF Cluj, demersuri preliminare pentru reparații la un important viaduct

de 28 iulie 2025

Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj a inițiat demersuri preliminare pentru reparații la viaductul Telcișor de pe linia Salva-Sighetu Marmației.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Expertiză tehnică şi documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) pentru obiectivul: Reparatie viaduct Telcișor km 16+303 linia 422, între statiile Telciu-Fiad”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 1,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 315.000 de euro. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 28 august 2025, ora 15:00. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 28 februarie 2026.



Reparațiile la viaductul Telcișor, aprobate la finele anului trecut

Adunarea Generală a Acționarilor CFR SA a aprobat prin Hotărârea 30 din data de 27 noiembrie 2024 Programul de investiții finanțate din surse proprii la un nivel al alocației de un pic peste 24 de milioane de lei, reprezentând „capitolul investiții surse proprii finanțate din amortizarea mijloacelor fixe”, așa cum am scris atunci.

O componentă a alocației totale a crescut de la 20 de milioane de lei la 21,5 milioane de lei prin introducerea unui obiectiv nou pe listă, și anume Reparație capitală viaduct km 16+303 Telcișor de pe linia CF 422 între Telciu și Fiad (servicii DALI expertiză tehnică). Starea tehnică a viaductelor de pe ruta menționată a determinat CFR SA să introducă restricții de tonaj. Aceste restricții, la rândul lor, au făcut CFR Călători să amenințe cu anularea trenurilor de călători pe aceasta rută, ceea ce în final nu s-a întâmplat.

Secţia de circulație Salva – Vişeu de Jos – Sighetu Marmaţiei se întinde pe 140 km. Aceasta prezintă o complexitate deosebită (traseu montan cu poduri și podețe feroviare, viaducte și tuneluri) cu o pantă caracteristică maximă de 20,5 mm/m între staţiile Dealu Ştefăniţei – Fiad Hm pe o distanţă de 12,5 km (pantă în creștere continuă în altitudine). Secția este operată în prezent doar de CFR Călători, cu garnituri de trenuri ce au în compunere locomotivă diesel electrică de 2100 CP şi 3-4 vagoane. Din cauza dificultății și complexității traseului, doar locomotivele diesel electrice de 2100 CP dispun de carateristicile tehnice necesare pentru operarea în condiții optime de circulație și de regularitate pe această secție.



Share