SRCF Galați reia licitația pentru modernizarea gării Făurei, după ce precedenta a fost anulată

Sucursala Regională de Căi Ferate Galați caută constructor pentru modernizarea gării Făurei și a lansat o nouă licitație, după ce precedenta procedură a fost anulată.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – Lot SRCF Galaţi, stațiile Râmnicu Sărat, Adjud, Făurei, Mărăşeşti – staţia Făurei”.
O licitație identică, cu aceeași valoare estimată a contractului de 80.233.940,25 lei, echivalentul a puțin peste 16 milioane de euro, fusese lansată în august 2024. Apoi, în decembrie, procedura a fost anulată, așa cum a scris atunci Club Feroviar, chiar dacă fusese depusă o ofertă.
Anularea a avut loc prin „Decizie a cumpărătorului, nu în urma unei cereri a ofertantului de soluționare a căilor de atac privind atribuirea, datorată unor erori tehnice sau procedurale”, se arăta în SEAP. „Entitatea contractantă a decis anularea procedurii întrucât comisia de evaluare a constatat existenţa unor erori şi omisiuni în caietul de sarcini care a stat la baza achiziţiei serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări, parte a documentaţiei de atribuire, iar entitatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art.2, alin.(2) Legea nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale”, se menționa pe site.
Ce lucrări se vor face pentru modernizarea gării Făurei
Acum, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 30 iunie 2025, ora 15:00. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 30 decembrie 2025.
Finanțarea va fi asigurată prin Programul Transport 2021-2027. Proiectul are următoarele obiective specifice: • modernizarea clădirii de călători din stația CF Făurei cu accentul pus pe spațiile destinate serviciilor pentru călători, pe zona comercială, dar și a facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv; • asigurarea cu sisteme noi de ventilație/încălzire; • înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare, termice etc; • amenajarea de zone de parcare pentru autoturisme; • eficientizarea spațiilor ca urmare a recompartimentărilor spațiilor interioare; • montarea de coșuri de gunoi, bănci și adăposturi închise pentru călători; mobilierul va fi antivandalism; • modernizarea echipamentului de telecomunicații inclusiv pentru informarea călătorilor; • asigurarea elementelor de siguranță și confort pentru călători reprezentate de balustrade, garduri de siguranță între linii, rampe pentru persoane cu dizabilități etc. • reabilitarea pasarelei existente; • se vor construi peroane care să respecte normele de interoperabilitate, precum și să asigure confort sporit și acces facil pentru pasageri, inclusiv pentru pasagerii cu dizabilități locomotorii; • se vor refacționa liniile 1, II, II, III, IV și V pe zona cuprinsă între aparatele de cale din capătul X al stației (exclusiv) și zona aparatelor de cale din capătul Y (inclusiv); • se va reconfigura zona aparatelor de cale din cap Y; • montarea de panouri fonoabsorbante; • pentru reducerea costurilor cu consumul de energie electrică, cât și pentru a asigura o energie „verde”, a fost prevăzut un sistem fotovoltaic.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail