SRCF Timișoara nu a reușit să găsească un consultant pentru modernizarea gării Orșova

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara nu a reușit să găsească un consultant pentru contractul privind modernizarea gării Orșova de pe Magistrala 100.
La mijlocul lunii aprilie, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Consultanță și Supervizare Lucrări pentru obiectivul de investiții: Modernizarea/reabilitarea a 47 stații de cale ferată din România – S.R.C.F. Timișoara – Lot 3 stația Orșova (proiectare și execuție)”. Valoarea totală estimată a contractului ce se intenționa a fi încheiat este de 89.000 de lei, echivalentul a aproape 18.000 de euro.
Pentru participarea la licitație, ofertantul trebuia să facă dovada că a prestat în ultimii trei ani servicii similare sau superioare în valoare cumulată de minimum 89.000 de lei fără TVA.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost data de 27 mai 2025, ora 15:00.
Licitația a fost anulată din lipsă de oferte
Însă, potrivit anunțului publicat în SEAP, procedura de achiziție a fost anulată. ”Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor nu au existat ofertanți înscriși”, se arată în anunț.
Pentru lucrările propriu-zise, pe 11 iunie 2024 a fost publicat anunțul de atribuire către UBI Construct și Trovacasa, cu o valoare de 7.950.000 de lei, adică 1,6 milioane de euro. Rămâne de văzut dacă pentru modernizarea gării Băile Herculane se va găsi un consultant, având în vedere că termenul limită de depunere a ofertelor la licitație este data de 28 mai, ora 15:00.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail