Start la lucrările de modernizare a Gării de Nord
Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire fără de care nu pot începe lucrările de modernizare a Gării de Nord, etapa I, în valoare de peste o jumătate miliard de lei.
Potrivit Autorizației de Construire, obiectivul de investiții se află pe rețeaua feroviară TEN-T, fiind parte a Programului operational Transport (POT) 2021-2027, conform HG nr. 1601/2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizarea/Consolidarea/Reabilitarea Stației CF Gara de Nord Bucureşti – Faza 1″, lucrare de utilitate publică de interes național.
Lucrările autorizate în această fază se vor executa doar pe terenurile aparţinând domeniului public al statului, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Contractului de Concesiune nr. 17408/08.05.2019, încheiat între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi C.N.C.F. C.F.R.” S.A., cu respectarea sarcinilor înscrise corespunzător în CF nr. 267568, nr. cad. 267568, Bucureşti, Sectorul 1.

Suprafața pe care se fac lucrări este de 142.090 mp. Durata lucrărilor este de 46 de luni.
Acestea se vor executa pe baza DTAC emisă la 28 februarie 2024, iar executanții lucrărilor sunt GDO MOV Impex, proiectantul fiind Omega Cert Sistem SRL.
Aspectul exterior al Gării de Nord București nu va diferi prea mult din punct de vedere arhitectural față de cel prezent, explicația fiind obligativitatea de conservare a valorii arhitectonice și istorice a Gării, dar și modalitatea aleasă de CFR pentru procedura de achiziție, și anume o licitație pornită de la un studiu de fezabilitate prezentat public.
Contractul de proiectare şi execuţie lucrări a fost încheiat ca urmare a întocmirii unui studiu de fezabilitate, stabilit a se desfăşura în trei faze, contractul vizând doar faza I care prevede lucrări de modernizare/consolidare/reabilitare staţia CF Gara de Nord Bucureşti la corpurile de clădire A,B şi C şi galeriile interioare.
Conform concluziilor din studiul istoric, corpurile A, B şi C, galeriile cu stâlpii din fontă şi Portalul de acces din Bdul Dinicu Golescu înglobează valori culturale importante, care trebuie protejate şi valorificate, lucrările de restaurare şi conservare a faţadelor fiind obligatorii.
Categoriile de lucrări se vor concentra pe facilităţile acordate călătorilor, reamenajarea şi reconfigurarea spaţiilor cu accent pe mobilitate urbană, reabilitarea construcţiilor monument cu valoare istorică, reamenajarea zonelor interioare sau perimetrale gării pentru îmbunătăţirea conexiunii staţiei de cale ferată la localitate, eliminarea elementelor nociv arhitecturale cu caracter provizoriu.
Proiect în trei părți
Modernizarea Gării de Nord este un proiect amplu, împărțit în trei faze: consolidarea, fațadele, instalațiile și finisajele spațiilor publice (faza 1); linii, peroane, copertine și instalațiile aferente (faza 2); zona noului corp și parcarea (faza 3).
Deocamdată, doar lucrările din faza 1 au fost atribuite, în urma unei licitații cu cântec, către asocierea de firme românești SC Gdo Mov Impex SRL – SC Omega Cert Sistem SRL, pe baza unui contract în valoare de 419.854.213,32 de lei (fără TVA).
Durata aferentă proiectării și execuției lucrărilor este de 55 de luni – nouă luni pentru proiectare și 46 de luni pentru execuție. Etapa I a programului de modernizare a celei mai mari gări din România – Gara de Nord București – include reabilitarea spațiilor existente în cele trei corpuri ale clădirii, unde se desfășoară activitatea feroviară, sunt asigurate servicii destinate călătorilor și activități comerciale: Corp A (clădiri B-dul Dinicu Golescu), Corp B (central, coloane, casele de bilete clasa I), Corp C (casele de bilete clasa a II-a, Calea Griviței).


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail