Societatea de Transport București a reintrodus luni în circulație linia expres 780, pentru a prelua călătorii de pe ruta Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă afectați de greva de la CFR.
„Astăzi, 20 decembrie 2021, ca urmare a grevei spontane a angajaților CFR, pentru preluarea fluxurilor de călători între Aeroportul Otopeni și Gara Basarab, Societatea de Transport București STB SA a reintrodus linia express 780. Autobuzele acestei linii vor circula pe toată durata grevei pe traseul Aeroportul Otopeni, Aeroportul Băneasa, Piața Presei, Gara de Nord, Gara Basarab”, se arată într-o postare de pe contul oficial de Facebook al STB.
Greva de la CFR, pentru aplicarea Statutului personalului feroviar
Mai mulți angajați ai societăților feroviare de stat au oprit lucrul luni dimineață, nemulțumiți de decizia Guvernului de a proroga până la 1 ianuarie 2023 aplicarea Legii privind Statutul personalului feroviar. Inițial, aplicarea prevederilor legii fusese prorogată până la data de 1 aprilie 2022.
Cum nu este vorba de o grevă propriu-zisă, ci de un protest spontan, întreruperea lucrului nu a avut loc simultan pe toată rețeaua feroviară. Pe raza mai multor regionale de cale ferată, angajații au oprit lucrul la diferite ore ale dimineții. Printre primii care au încetat activitatea sunt cei de la Regionala Iași, angajații companiei de infrastructură protestând în stațiile Iași, Suceava și Bacău.
CITEȘTE și A început greva la CFR. Când au loc negocieri și ce spun Florea Dobrescu și Rodrigo Maxim
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail