Site logo
Târgul de Carieră Feroviară în România, 12-14 iunie: Poarta ta către o carieră de succes în domeniul feroviar
27 mai 2024

Carieră Feroviară în România (CFiR) anunță organizarea, sub egida CNCF CFR SA, cu sprijinul Asociației Industriei Feroviare (AIF) și al Asociației Inginerilor Feroviari din România (AIFR), în parteneriat media cu AGERPRES și Club Feroviar, a celei de-a IX-a ediții a Târgului de Carieră Feroviară în România, care va avea loc în perioada 12 – 14 iunie 2024.

Acest eveniment oferă o platformă ideală pentru explorarea oportunităților de carieră în sectorul feroviar și al transportului urban pe șină, într-un format hibrid ce combină interacțiunile online cu cele fizice la Gara de Nord din București.

Cu această ocazie, participanții vor avea șansa unică de a comunica rapid și direct cu reprezentanții unor companii importante, private sau de stat, din domeniul feroviar și al transportului urban pe șină.

Mai mult de 20 de companii și-au anunțat deja prezența la această ediție a târgului

Târgul, evenimentul perfect pentru cei care doresc să-și lanseze sau să-și dezvolte cariera în acest sector vital, aduce împreună mai mult de 20 companii de top din diverse sectoare ale industriei feroviare, oferind un spectru larg de oferte de muncă, de la poziții pentru muncitori necalificați, studenți sau proaspăt absolvenți până la roluri pentru tehnicieni, experți și specialiști.

Printre companiile participante, se numără:

 

 


De ce să participi la Târgul de Carieră Feroviară în România?

Sectorul feroviar este în centrul tranziției către o Europă verde, cu investiții masive în modernizare și expansiune pentru a îmbunătăți viteza și condițiile de călătorie. Acesta este considerat esențial în reducerea emisiilor de carbon, cu noi tehnologii și electrificare extinsă a liniilor feroviare.

Participarea la Târgul de Carieră Feroviară în România reprezintă o oportunitate excelentă de a interacționa direct cu reprezentanții companiilor din domeniu, de a afla despre proiectele majore din industria feroviară și de a explora perspectivele unei cariere într-un sector în plină dezvoltare – vei descoperi posibilități de calificare, stagiatură, internship și locuri de muncă. În contextul modernizării și expansiunii sectorului feroviar românesc, susținute prin fonduri europene, acest eveniment este esențial pentru oricine dorește să contribuie la viitorul transporturilor în România și Europa.

Nu rata șansa de a îți construi o carieră într-un domeniu de viitor!

Pregătește-ți CV-ul și vino să te întâlnești cu reprezentanții unora dintre cele mai importante companii din domeniu. Înscrie-te la interviurile online în perioada 12-14 iunie și/sau vizitează Târgul de Carieră Feroviară în România din Gara de Nord București, în zilele de 13 și 14 iunie, pentru a descoperi oportunități de carieră în domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină.


Evenimentul este realizat cu sprijinul partenerilor CFiR: ALVIROMAstra Trans CarpaticBAICONSElectromontajE-P RailISPCFKnorr-BremseMETCONF FERALLANOVATEXPORR ROMÂNIATIM RAIL CARGOTPF InginerieCONSIS PROIECTDB CARGO ROMANIADB ENGINEERING & CONSULTINGEgis RomâniaNOVATECH și STRABAG România, dar și al instituțiilor de învățământ și al asociațiilor profesionale și patronale cu care colaborăm: Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, Universitatea din Craiova, Universitatea din Pitești, CENAFER, Asociația Industriei Feroviare din România – AIF, Asociația Inginerilor Feroviari din România – AIFR® și Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR).


Accesează site-ul CFiR, abonează-te la newsletter-ul nostru sau urmărește-ne pe social media (FacebookLinkedinTwitterInstagramTikTok) pentru a fi la curent cu cele mai noi informații despre ”Târgul de Carieră Feroviară în România” – ce companii își vor mai anunța prezența și care vor fi ofertele lor de carieră – locuri de muncă, înscrieri la cursuri de calificare, stagii de practică sau internshipuri.

Pentru mai multe informații despre târg, ne puteți contacta la adresa de email targ@cfir.ro sau la numărul de telefon 0371 314 475. Vom răspunde în intervalul orar 9.00 – 17.00, de luni până vineri.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share