Timișoara va fi legată de Szeged, Ungaria, printr-o „cale ferată de vis”

de 6 mai 2026
Timișoara va fi legată de Szeged, Ungaria, printr-o „cale ferată de vis”

Consiliul Județean Timiș a scos la licitație realizarea unui studiu de fezabilitate privind un SF pentru obiectivul de investiții ”Cale ferată de vis Szeged- Timișoara” (”Szeged-Timișoara Dream Railway”).

Obiectivul de investiții propus constă în asigurarea legăturii feroviare directe dintre localitățile Timișoara (RO) și Szeged (HU). Investiția are scop crearea unei infrastructuri moderne de traversare a frontierei româno–maghiare, adaptată cerințelor actuale de mobilitate transfrontalieră și integrată în rețeaua feroviară regională, potrivit anunțului de licitație disponibil aici.

Totodată, urmărește asigurarea unei legături directe între rețelele de transport ale celor două state membre UE, în scopul stimulării cooperării economice, sociale și culturale în zona de graniță.

Ce elemente sunt incluse

Infrastructura feroviară proiectată va include următoarele elemente:

  • realizarea podului transfrontalier peste râul Mureș, între digurile acestuia, în cazul în care varianta de traseu aleasă va impune realizarea unui pod transfrontalier;
  • reabilitarea infrastructurii feroviare existente și/sau realizarea infrastructurii feroviare noi cu electrificarea și centralizarea acestora;
  • realizarea lucrărilor de artă (poduri/pasaje, podețe, ziduri de sprijin, etc.);
  • reabilitarea/ realizarea instalațiilor feroviare (stațiilor de tracțiune electrică, instalații tip SCB, etc.);
  • modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată și realizarea pasajelor denivelate la intersecția liniei de cale ferată cu drumurile naționale.

Valoarea estimativă a contractului

Valoarea estimativă a contractului de SF va fi de 6,92 milioane lei. Ofertele trebuie încărcate în SEAP până la data de 16 iunie și trebuie să fie valabile până la 16 decembrie.

Finanțarea se va asigura prin Programul INTERREG-VI-A România-Ungaria, din sursă de finanțare fonduri UE-buget de stat-fonduri locale.

Prestatorul va efectua o analiză preliminară a variantelor posibile de traseu a căii ferate România/Ungaria şi va propune soluția optimă, fundamentată tehnico-economic. Pentru fiecare dintre variantele de traseu se vor analiza în mod obligatoriu opțiunile de legătură între infrastructura feroviară de pe partea română și respectiv infrastructura feroviară de pe partea maghiară, astfel încât să fie asigurată continuitatea căii ferate de conexiune între Timişoara şi Szeged.

Variante de traseu

Având în vedere natura investiției, care presupune reabilitarea și construirea unei căi ferate între Staţia CF Timişoara Nord/Ronat Triaj și Frontieră Ro/Hu, pe teritoriul României, respectiv Frontieră Ro/Hu şi Szeged pe teritoriul Ungariei, sunt identificate următoarele variante de traseu:

  • varianta 1 – care vizează reabilitarea liniei CF 133, de la ieșirea din staţia CF Ronat Gr. D Triaj şi până la intrarea în stația CF Sânnicolau Mare, pentru Vmax= 90 km/h, precum şi construirea unei noi linii CF (Vmax= 160 km/h) care va ocoli traversarea râului Mureş, până în zona punctului de trecere a frontierei (via Kiszombor), unde se va conecta la reţeaua feroviară maghiară, întregul traseu urmând a fi electrificat;
  • varianta 2 – care vizează construirea unei linii noi, pentru viteze de maximum 160 km/h, de la ieşirea din staţia CF Ronat Gr. D Triaj și până în zona punctului de trecere a frontierei (via Kiszombor), unde se va conecta la rețeaua feroviară maghiară, întregul traseu urmând a fi electrificat;
  • varianta 3 – care vizează reabilitarea liniei CF 133, de la ieșirea din staţia CF Ronat Gr. D Triaj şi până la intrarea în stația CF Sânnicolau Mare, precum şi construirea unei noi linii CF (Vmax 90 km/h) care va ocoli traversarea râului Mureş, până în zona punctului de trecere a frontierei (via Kiszombor), unde se va conecta la rețeaua feroviară maghiară, întregul traseu urmând a fi electrificat;
  • varianta 4 – care vizează reabilitarea liniei CF 133, de la ieșirea din staţia CF Ronat Gr. D Triaj şi până la opritorul din capătul Y al stației CF Cenad, precum și reconstruirea liniei CF şi a podului pe fostul amplasament, până în zona punctului de trecere a frontierei (via Apatfalva), pentru Vmax= 90 km/h, întregul traseu urmând a fi electrificat.
  • Propunerile de trasee menționate mai sus nu sunt limitative. Astfel, Proiectantul sau Autoritatea contractantă, au posibilitatea ca, în etapa de realizare a Analizei multicriteriale, să propună un alt traseu (unul singur). De asemenea, variantele expuse pot fi modificate dacă situația o va impune. Prestatorul va realiza o evaluare comparativă pentru fiecare dintre criteriile/aspectele avute în vedere în cadrul Analizei multicriteriale, bazându-se pe evaluări, date, studii specifice etapei DALI.

Viteza maximă propusă este între 120 și 160 km/oră, iar linia va fi simplă electrificată.

Memorandum semnat în 2024

În 2024 Guvernul a anunțat că a fost semnat un Memorandum care va permite introducerea unui tren direct Timișoara-Szeged.

”Undă verde pentru restabilirea legăturii feroviare între Timișoara și Szeged! Guvernul a aprobat astăzi memorandumul, semnat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România și Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria, care are ca scop asigurarea unui trafic feroviar internațional fluent între cele două țări. Refacerea acestei legături feroviare va asigura dezvoltarea economică a județului Timiș, cu impact pozitiv pentru întreaga regiune. Demersul a fost convenit în cadrul întrevederii din luna septembrie a anului trecut (2023) pe care am avut-o la Timișoara cu ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior din Ungaria, Péter Szijjártó”, scriau oficiali români pe pagina lor de socializare.



Share