Site logo
17 iunie 2022

Introducerea trenurilor Soarelui spre Litoral și mutarea vagoanelor CFR Marfă din Portul Constanța pe linii secundare în stații îngreunează traficul de marfă spre Constanța. Aceasta tocmai când România are nevoie de capacitate cât mai mare pentru transportul cerealelor dinspre Ucraina. 

Un semnal de alarmă a fost tras zilele trecute de către un reprezentant al unui important operator feroviar privat din România. Apariția a 40 de trenuri de călători care circulă pe perioada verii va îngreuna traficul de marfă spre portul Constanța a spus acesta.


 


Din data de 10 iunie 2022, CFR Călători a introdus 40 de trenuri ce asigură zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării. Trenurile circulă până la data de 11 septembrie 2022, a comunicat anterior operatorul feroviar de stat. Este vorba de trenuri directe către Litoral dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău. Astfel, timp de trei luni, 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele orașe au ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.

Trenurile circulă și spre/dinspre Tulcea/Delta Dunării. Este voba de trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia este asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța.

Toate aceste măsuri, foarte utile traficului de călători, dau bătaie de cap celui de marfă.

Vagoanele mutate din port altă problemă

Într-o declarație făcută zilele acestea Club Feroviar, Vasile Șeclăman, președinte al Organizației Patronatelor Societăților Feroviare Private din România (OPSFPR) semnalează o altă problemă. Aceasta va face ca dacă întrecut un tren de marfă să aștepte trecerea a 2-3 trenuri călători pentru a își continua drumul, în prezent s-a ajuns să aștepte zece trenuri de călători. Este vorba de blocarea liniilor abătute cu vagoanele proaspăt scoase din portul Constanța. „În loc să treacă două-trei trenuri trec zece trenuri, s-au desfiintat foarte multe spre exemplu la Fetesti, nu au avut unde să le ducă, nu aveau unde să le bage decât tot în retea. Infrastructura liniilor abătute are și aceasta scopul ei (nu depozitare vagoane – n.red.)”, spune Șeclăman.

Potrivit informațiilor deținute de Club Feroviar angajaților CFR SA le vine din ce în ce mai greu să facă parcursurile trenurilor de marfă din cauza faptului că liniile abătute din stații sunt ocupate. Este un adevărat spectacol să faci parcursul unui tren de marfă, spune o sursă din CFR SA.

„Linii abătute și așa nu prea mai sunt, mai ales pe tronsoanele modernizate. Dacă le mai ocupăm și pe astea care mai sunt, vom gâtui și mai mult circulația trenurilor de marfă, care vor fi nevoite să parcurgă sute de kilometri pentru a putea avea o linie unde să gareze. Astfel, se vor depăși și mai mult timpii de parcurs și, în consecință, timpul de lucru al mecanicilor de locomotivă, care nu au unde să facă schimbul de tură. Vagoanele (cele scoase din Portul Constanța – n.red.) nu sunt mașini, să le pui unele peste altele. În București Triaj se pot duce, sunt destule linii nefolosite, dar la Videle… Acolo este un nod feroviar, spre Timișoara și spre Giurgiu, și vor apărea probleme dacă din cinci linii trei sunt blocate”,  declara el anterior.



Creștere semnificativă a întârzierilor trenurilor de marfă

În 2021, la fiecare 100 de kilometri un tren de marfă a întârziat 178,56 minute, deci aproape trei ore. Viteza comercială a fost de 15,49 kilometri la oră.

Întârzierile trenurilor de marfă au înregistrat o creștere de la 27.458.171 minute în 2020 la 40.768.712 minute în 2021 (77 ani și șase luni). Întârzierile cauzate de CFR SA au crescut de la 202.315 minute în 2020 la 295.994 minute în 2021, ponderea cea mai mare având întârzierile datorate restricțiilor de viteză. Întârzierile cauzate de OTF Marfă au crescut de la 17.564.709 minute în 2020 la 24.617.009 minute în 2021.

În urmă cu două luni, directorul general al CFR Marfă, Daniel Apostolache, spunea că, în general, a încercat să ducă vagoanele scoase din Portul Cosntanța pe linii ferate care se află în proprietatea societății.

”Acolo unde nu s-a putut, le-a dus pe liniile indicate de CFR SA, care erau libere (deci linii abătute din stații – n.red.), pentru care plătim staționarea”, a declarat el pentru Club Feroviar.  ”Până acum am scos din Portul Constanța șase garnituri, totalizând 265 de vagoane din cele aproximativ 700 aflate acolo. Voi face toate eforturile pentru a scoate toate vagoanele din port și pentru înlăturarea vegetației care a crescut în unele dintre ele și acestea vor fi mutate, dacă este posibil din punctul de vedere al siguranței circulației. Dacă vor fi vagoane care sunt depășite moral și descompletate în urma unor fenomene infracționale, care nu pot fi transportate în condiții de siguranță, vom analiza situația lor. Nu putem decide dezmembrarea lor acolo, pentru că ele se află sub sechestru”, afirma Daniel Apostolache. (foto generic)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share