După ce acum un an Primăria Timișoara anunța sosirea primului tramvai Bozankaya pentru oraș în luna octombrie, tramvaiele turcești nu numai că nu au ajuns pe străzile orașului de pe Bega, ci de-abia intră în teste.
Primul tramvai turcesc ce va ajunge la Timişoara e în teste, potrivit publicației locale opiniatimisoarei.ro. La mai bine de două săptămâni de când a primit toate avizele necesare, primul dintre tramvaiele produse de turcii de la Bozankaya pentru Timişoara a intrat în teste.
Conform autorităţilor, noile tramvaie vor fi testate în laboratoare specializate din Germania, Cehia, Spania şi Turcia, ultimele verificări urmând să aibă loc în Timişoara.
Autoritatea Feroviară Romană a aprobat programul de teste şi încercări în 31 martie, astfel ca verificările pentru noul tramvai al Timisoarei au început zilele acestea.
Pentru omologare se vor face 57 de teste şi încercări, din care 23 se vor realiza în laboratoare agreate din Uniunea Europeană, laboratoare specializate din Germania, Cehia şi Spania, după care vor urma testele în Timişoara în luna iulie, iar celelalte se vor face în fabrica din Ankara.
Tramvaiele Bozankaya vor fi articulate, cu podea coborâtă, acţionate prin invertoare şi motoare asincrone de curent alternativ, alimentate de la reţea de contact sau dintr-o unitate de stocare a energiei electrice (baterie montată în tramvai), cu post de conducere la un singur capăt şi uşi de acces pe partea dreaptă faţă de direcţia de mers.
Proiectul prin care s-a câştigat finanţarea europeană a fost împărţit în 3 etape, fiecare dintre ele cuprinzând câte 7 garnituri. Astfel, odată cu semnarea ultimului contract, ce a avut loc în 5 mai 2020, la Timişoara vor ajunge, în total, în următorii ani, 21 de tramvaie noi, produse de turcii de la Bozankaya Otomotiv. Valoarea totală a fiecărei garnituri se ridica la 9.736.875 lei, fără TVA.
Primele livrări erau așteptate la 18 luni de la semnarea contractului (adică la începutul acestui an), cu o întreagă durată a proiectului de 48 de luni. În urmă cu un an, Primăria Timișoara a pretins că primele tramvaie vor sosi cu câteva luni avans. „În luna octombrie o să vină primul tramvai, iar peste obligaţiile contractuale, în 2021 vor fi furnizate toate celelalte. Se vor face eforturile pentru a fi livrate înainte de termen. Până vineri, documentaţia, care este deja aprobată, respectiv proiectul tehnic cu detalii care a fost aprobat luni, să ajungă la Autoritatea Feroviară Romană în vederea demarării procedurii de omologare”, preciza acum un an Culița Chiş, la acel moment șef serviciu Dezvoltare al Primăriei.
Bozankaya va produce tramvaie 100% joase cu cinci module și o lungime totală de 30m. Vor atinge o viteză maximă de 70 km și vor oferi spațiu pentru 170 de pasageri. Tramvaiele pot funcționa la o baterie mai mare de 60 km, oferind mai multă flexibilitate în cazul reparațiilor sau a altor întreruperi ale rețelei electrice. Acest lucru permite, de asemenea, o extindere a liniilor de tramvai fără să fie nevoie să construiască linii suplimentare de catenare – o opțiune atractivă pentru centrele istorice.
Autonomia tramvaielor Bozankaya, inutilă?
Selecția ofertei Bozankaya a venit după o licitație contestată, în care competitorii turcilor au negat capacitatea tramvaielor de a parcurge 60 de kilometri pe baterii, dar și utilitatea unei astfel de performanțe dacă aceasta ar exista, într-adevăr.
Competitorii au spus că o capacitate a tramvaiului să meargă doar pe baterii ar presupune tractare unui întreg vagon dedicat alimentării și că această autonomie este total inutilă, căci în cazul unei pene de curent tramvaiele cu alimentare clasică blochează accesul pe șine, iar semafoarele nu funcționează. În alte țări, au continuat competitorii Bozankaya, soluția este reprezentată de tramvaie fără catenară și alimentare aeriană, energia venind din baterii ce sunt reîncărcate pe durata staționării tramvaielor. (D.C.)
CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină, organizează ediţia a IV-a a Târgului de Carieră Feroviară în România în datele de 20-21 aprilie, online.
|
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail