În perioada 2 – 7 decembrie 2024, circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale pe calea ferată Simeria-Orăștie, cu transbordare auto, pentru călătorii din patru trenuri Regio, o măsură necesară pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria.
În perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.
Astfel, pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează :
→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2024, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;
→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2024, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur.
„Recomandăm călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521”, spune CFR SA.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat în perioada desfășurării lucrărilor sus-menționate şi îi asigură că acestea au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie şi creşterea gradului de confort şi siguranţă. (foto generic)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail