Site logo
Transporturile modifică două legi importante de dragul metroului de Otopeni
9 aprilie 2024

Transporturile modifică două legi importante de dragul metroului de Otopeni. În timp ce românii care își construiesc o casă sunt alergați de către instituțiile statului cu cele mai absurde și birocratice cerințe, într-un sistem legal cât se poate de stufos și uneori absurd, instituțiile statului modifică prevederile legale în domeniu după bunul lor plac, chiar dacă e vorba de acte ale Parlamentului.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va modifica Legea cadastrului și publicității imobiliare, precum și pe cea a construcțiilor pentru a putea realiza metroul spre Otopeni, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență propus de către instituție. Ce se va întâmpla însă dacă în Parlament modificările nu vor fi acceptate?

Ministerul spune că actualul cadru normativ fie întârzie derularea investițiilor, fie e nepotrivit in cazul derulării investițiilor publice.

Legea cadastrului, modificată

Prima dintre legile de modificat e cea a cadastrului, și anume 7/1996. „Completarea cadrului legislativ actual, în sensul prezentului proiect de act normativ, se justifică ținându-se cont de faptul că aceasta va conduce la implementarea într-un termen cât mai rapid a proiectelor infrastructurii de transport de interes național, dar și la eficientizarea mecanismelor actuale și evitarea creării unor întârzieri care ar putea conduce la blocarea proiectelor”, spune ministerul.

Astfel, în cazul proiectelor aferente infrastructurii de transport de interes național și a celei de metrou gestionate de Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A., autoritatea care emite autorizațiile de construire este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), potrivit prevederilor art. 43 lit. b) din Legea nr. 50/1991.

Una dintre principalele probleme se referă la certificatul de atestare/edificare a construcției, document pentru care orice beneficiar/investitor trebuie să convoace o comisie formată din executanții lucrărilor, diriginți de șantier, responsabili urbanism etc. Certificatul de atestare confirmă că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Acum, ministerul spune că „prin procesul-verbal la terminarea lucrărilor a fost deja atestată conformitatea lucrărilor executate cu cele autorizate, ajungându-se, prin urmare, la o dublare a actelor administrative emise de autoritatea competentă (MTI), care poate conduce, în același timp, la întârzieri în cadrul procesului de intabulare a construcțiilor finalizate”.

Logica, desigur, nu se aplică și persoanelor civile obligate în continuare să alerge pentru convocarea comisiei.

Un alt aspect care deranjează ministerul e obligativitatea regularizării taxelor în procedura de autorizare. Normele metodologice care au ca sursă Legea nr. 50/1991 care, la art. 37 precizează obligația beneficiarului de regularizare a taxei pentru eliberarea autorizației de construire și respectiv a celorlalte cote datorate.

Codul fiscal, în articolul la care fac trimitere Normele metodologice sus-menționate, stabilește în sarcina emitentului autorizației de construire doar regularizarea taxelor pentru eliberarea autorizației de construire, nu și a cotelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcții.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 43 lit. b) din Legea nr. 50/1991, pentru infrastructura de transport de interes național și pentru cea de metrou gestionată de Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A., Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este emitentul autorizațiilor de construire, în vreme ce unitățile aflate în subordinea/sub autoritate ministerului sunt beneficiarii – instituții publice – care promovează, derulează și implementează proiectele, certificând plățile și valoarea finală a proiectelor.

Fără taxe

Având în vedere cele de mai sus, în cazul proiectelor privind infrastructura de transport de interes național și de metrou gestionată de Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A. sunt aplicabile scutirile de taxe prevăzute de Codul Fiscal potrivit prevederilor literelor d)-g) ale art. 476 alin. (1), nefiind necesară, pe cale de consecință, nici regularizarea acestei taxe și nici certificarea valorii finale de către emitentul autorizației de construire, care are același scop – regularizarea taxei de autorizare.

În ceea ce privește certificarea valorii finale a lucrărilor, prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – art. 37 alin. (3) cuprinde prevederi care nu sunt aplicabile în cazul proiectelor privind infrastructura de transport de interes național, având în vedere și prevederile noului Cod fiscal – art. 476 alin. (1) lit. d)-g) privind scutirea de la taxele de emitere a certificatelor de urbanism și respectiv autorizațiilor de construire în cazurile prevăzute la art. 476.

De asemenea, noul Cod fiscal, la art. 474 alin. (7) lit. c)-e) stabilește modul și procedura privind calculul taxei pentru emiterea autorizației de construire, fără referire la cotele datorate Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC).

Atât Legea nr. 50/1991, art. 37 alin. (4), cât și Normele de aplicare a acesteia, aprobate cu Ordinul MDRL nr. 839/2009 cu modificările și completările ulterioare, art. 76 alin. (2) lit. a) cuprind prevederi referitoare la regularizarea taxelor și a cotelor legale, respectiv cota ISC.

Noul Cod Fiscal nu prevede obligația emitentului de a certifica această valoare pentru calculul cotelor datorate.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, documentația pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii trebuie să conțină dovada, în copie conformă cu originalul, a titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii şi, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel.

În fapt, pentru proiectele privind infrastructura de transport de interes național, cerința privind cuprinderea în documentație a dovezii, în copie conformă cu originalul, a titlului asupra imobilului, nu poate fi aplicată.

Modificările propuse sunt disponibile în proiectul de act normativ ce poate fi consultat aici.

Propunerile ministerului

Prin prezentul proiect de act normativ:

  • se propune derogarea de la obligativitatea emiterii certificatului de atestare prevăzut la art. 37 din Legea nr. 7/1996 în cazul proiectelor aferente infrastructurii de transport de interes național și de metrou gestionată de Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A.. Această măsură are în vedere scurtarea procedurii de intabulare pentru obiectivele de investiții aferente acestor infrastructuri de transport;
  • se propune și completarea Legii nr. 50/1991 cu privire la modul de înscriere în cartea funciară a dreptului de execuție, respectiv dreptul de proprietate asupra construcțiilor executate, prin completarea cu un articol nou, după articolul 37, care se referă la același certificat de atestare;
  • se propune eliminarea documentului de certificare a valorii finale de către emitentul autorizației de construire în cazul proiectelor privind infrastructura de transport de interes național;
  • se propune completarea art. 7 al Legii nr. 50/1991 cu prevederi aplicabile proiectelor privind infrastructura de transport de interes național și de metrou gestionată de SC Metrorex S.A. referitoare la dovada privind dreptul de execuție, atât pentru construcțiile noi cât și pentru intervețiile la construcții existente.

„Măsurile propuse vor conduce la o simplificare a procedurilor stabilite prin articolele menționate, debirocratizare și eliminarea unor etape în cadrul acestor proceduri, care nu se justifică în cazul proiectelor coordonate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a căror implementare va fi astfel scurtată, facilitând atingerea obiectivelor și termenelor stabilite la nivel european”.

Se „justifică” aceste propuneri pentru persoanele individuale care nu au nici resursele și nici corpul de funcționari necesar a se lupa cu aparatul birocratic de stat?

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share