Site logo
Trenul Tomis Expres a ajuns în timp record la București, dar întârziat la Constanța
15 decembrie 2021

Oficiali ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-au lăudat cu faptul că trenul Tomis Expres a străbătut distanța dintre București și Brașov în mai puțin de două ore.

Începând de duminică, atunci când a intrat în vigoare Mersul Trenurilor 2021-2022, Tomis Expres circulă fără oprire de la Brașov la București Nord, de unde își continuă călătoria până la destinația finală, Constanța, tot fără opriri intermediare pe traseu.

Ei bine, luni, 13 decembrie 2021, trenul cu pricina a ajuns în Gara de Nord din București în mai puțin de două ore, s-au lăudat oficialii MTI. Asta în condițiile în care, potrivit Mersului Trenurilor, Interregio 1884 trebuia să străbată distanța dintre Brașov și București în două ore și patru minute.



Trenul Tomis Expres a circulat la cale liberă între Mircea Vodă și Medgidia

trenul Tomis ExpresÎn postarea de pe Facebook, este atașată și o captură foto de pe site-ul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, secțiunea ”Trenul meu”, cu parcursul garniturii 1884 în ziua de luni. Numai că, așa cum reiese și din captura alăturată, la destinația finală, Constanța, trenul a ajuns cu o întârziere de 14 minute.

Astfel, recordul stabilit pe M300 Brașov-București a fost spulberat pe M800 București-Constanța. În dimineața respectivă, între Mircea Vodă și Medgidia s-a circulat la cale liberă, din cauza unei avarii, a explicat autorul postării pentru Club Feroviar.

Trenul IR 1884 pleacă din Brașov la ora 7,12, ajunge la București Nord la 9,16 și la Constanța la 11,26, potrivit orarului oficial.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share