Slide


PARTENERI:

Ultimele tramvaie Astra Imperio vor fi livrate Aradului în iulie

By

Ultimele şase tramvaie Imperio Civitas din lotul de 14 comandate de Primăria Arad la Astra Vagoane Călători vor fi livrate municipalităţii până la finalul lunii iulie.

Anunțul a fost făcut de către primarul oraşului, Călin Bibarţ, care a mai spus că se va mai cumpăra un lot de 25 de tramvaie din acelaşi model, potrivit Agerpres.

În momentul de faţă, în Arad circulă opt tramvaie Imperio Civitas şi zece tramvaie Imperio cumpărate în anii anteriori de la Astra Vagoane Călători, însă parcul de garnituri noi ar urma să treacă de 50 în următorii doi ani.

„Mai sunt în lucru la Astra Vagoane Călători şase tramvaie Civitas. Ne-am înţeles cu conducerea fabricii ca în prima jumătate a lunii iulie să fie livrate două şi alte patru la finalul lunii iulie, astfel încât să mai avem şase în trafic. Mai avem comandate altele (de capacitate mare – n.r.), iar în final, în circa doi ani vom avea 33 de tramvaie Civitas şi Imperio. Scoatem la licitaţie alte 25 Civitas medii, vom ajunge astfel la peste 50 de tramvaie noi în flota Aradului, a spus primarul Călin Bibarţ.



Primele tramvaie Imperio Civitas au fost predate municipalităţii la finalul anului trecut. Aceste tramvaie, vopsite în culorile echipei locale de fotbal UTA, adică alb-roşu, sunt mai scurte decât cele din modelul Imperio care circulă în oraş de mai mulţi ani şi sunt verzi.

În toamna anului trecut, primarul Călin Bibarţ declarase că dintr-un lot de 28 de tramvaie comandate la Astra Călători Arad, jumătate vor fi de capacitate medie, adică modelul Imperio Civitas, iar celelalte vor fi de capacitate mare şi vor rămâne verzi, la fel ca cele şase garnituri cumpărate începând cu 2014.

Contractul de achiziţie aflat în derulare a fost semnat în luna mai 2019 şi prevede că Astra Vagoane Călători Arad va livra cele 28 de tramvaie în decurs de patru ani. Cea mai mare parte din finanţarea de 218,8 milioane de lei este asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share