Site logo
Un fost director general al CFR Călători, în Consiliul de Administrație al Metrorex
4 octombrie 2021

Ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu, prin intermediul Adunării Generale a Acționarilor, a schimbat Consiliul de Administrație al Metrorex, din care face parte acum și un fost director general al CFR Călători. Cel puțin pentru moment, Ștefan Paraschiv rămâne director general al societății de transport subteran, chiar dacă el a fost numit în funcție de fostul ministru USR al Transporturilor Cătălin Drulă. 

În CA a revenit Mariana Petre, care a mai ocupat această funcție, dar și pe cele de (în ordine cronologică) director pentru Tehnologia Informației și Comunicare (purtător de cuvânt), șef Serviciu Comercial și director Comercial. Ea este absolventă a Academiei de Studii Economice București și are un Master în Transport și Trafic Urban la Universitatea Politehnica București. Potrivit profilului său de pe Linkedin, Mariana Petre a mai absolvit un Master la ASE, în Management Public.

Ștefan Roșeanu, în Consiliul de Administrație al Metrorex

Consiliul de Administrație al Metrorex tren metropolitan în București demiterea lui Ovidiu Vizante director general al CFR CălătoriCeilalți membri ai noului CA al Metrorex sunt Ștefan Roșeanu, Geanina Suditu, Liviu Toma Băileșteanu și Mihai Barbu.

Ștefan Roșeanu a fost co-fondator al Club Feroviar și a ocupat funcția de director general al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, în perioada 2012-2013, timp de șapte luni de zile. În prezent, el este consilier al secretarului de stat Irinel Scrioșteanu. de asemenea, el este și consilier la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).

Geanina Suditu este consilier la TPBI. Ea a lucrat, timp de cinci ani și șapte luni de zile, până în iulie 2015, la Metroul SA, unde a ocupat mai multe funcții de top management.

În ceea ce-l privește pe Liviu Toma Băileșteanu, despre el apare o singură referință pe contul său de Linkedin: consilier la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, din 2008 și până în prezent.

În fine, Mihai Barbu este directorul general al SC Telecomunicații CFR SA.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share