Undă verde de la Agenția de Mediu pentru reparații la o cale ferată în nordul țării
Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate a luat decizia etapei de încadrare pentru lucrarea re reparații pe linia ferată Verești-Bucecea.
Anunțul a fost făcut de Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, care a precizat că este vorba de proiectul „Reparații linia 509 Verești – Botoșani, intervalul Verești – Bucecea (expertiză tehnică și DALI)”, proiect derulat pe raza județelor Botoșani și Suceava.
Conform anunțului public emis de autoritatea de mediu:
– proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului;
– nu se supune evaluării adecvate;
– nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă.
Publicul interesat poate transmite comentarii sau observații la proiectul deciziei de încadrare la sediul autorității competente pentru protecția mediului sau la adresa de e-mail office@anmap.gov.ro, în termen de 10 zile de la data publicării anunțului.
În august 2025 a fost depus Memoriul de Prezentare aferent acestui proiect, care urmărește punerea în siguranță a liniei de cale ferată 509 (intervalul Bucecea – Leorda, km 0+740 – km 18+070), unde se înregistrează restricții majore de viteză din cauza degradărilor suprastructurii. Lucrările propuse – expertiza tehnică și elaborarea documentației DALI – sunt etapele tehnico-economice esențiale pentru lucrarea ce are în vedere creșterea siguranței traficului feroviar, reducerea riscurilor și îmbunătățirea timpilor de circulație, precizează SRCF Iași.
Risc de accidente feroviare
În toamna lui 2023, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Reparații Linia 509 Verești-Leorda-Botoșani interval Verești-Bucecea (expertiză și DALI)”. Valoarea totală estimată a contractului este de 918.078,03 lei, echivalentul a aproximativ 185.000 de euro, așa cum am scris atunci.
În cadrul contractului se prestează servicii de expertizare şi elaborare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru reparațiile liniei CF 509 Verești-Leorda-Botoșani, interval Bucecea-Leorda, în vederea punerii în siguranţă a căii ferate pe porţiunea cuprinsă de la km 0+740 până la km 18+070, zonă unde se înregistrează restricţii mari de viteză din cauza deficiențelor constatate la linia CF, care pot pune în pericol siguranţa traficului feroviar și a călătorilor pe reţeaua de cale ferată, pot duce la creşterea timpilor de rulare a trenurilor și pot conduce la creşterea riscului accidentelor feroviare.
Contractul a fost atribuit asocierii Baicons Impex SRL – ISPCF.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail