Site logo
Undă verde pentru prelungirea M2 în Berceni. Posibilă stație feroviară nouă
10 noiembrie 2021

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, și președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, au dat miercuri undă verde pentru prelungirea M2 în Berceni. Cei doi au semnat contractele pentru studiul de prefezabilitate și cel de fezabilitate aferente acestui proiect. Prelungirea liniei de metrou în comuna Berceni ar putea include și construcția unei stații feroviare la intersecția cu Centura București.

Cei doi reprezentanți ai administrațiilor locale au semnat contractul pentru studiile aferente prelungirii Magistralei 2 a metroului bucureștean până în comuna Berceni din județul Ilfov cu Asocierea Concrete & Design Solutions SRL (lider de asociere), Bau Stark SRL, Yardman SRL și Euro Building Ideea. Contractul are o valoare de cinci milioane de lei și va trebui dus la bun sfârșit în termen de nouă luni.

Prelungirea M2 în Berceni va include trei stații noi

Astfel, M2 Pipera-Berceni (fostă Depoul IMGB) va fi extinsă cu încă trei staţii în comuna Berceni din judeţul Ilfov, dincolo de Centura Capitalei. Extinderea se va face de la stația de metrou Tudor Arghezi, care se află în construcție în momentul de față și pentru care Primăria Sectorului 4 a accesat fonduri europene.

În urma documentaţiei tehnice ce va rezulta în urma realizării celor două studii, se va stabili dacă linia de metrou va continua tot la suprafaţă sau va fi amenajată în subteran. Primarul Daniel Băluță a precizat că este posibil să avem și o soluție mixtă, cu unele stații la suprafață și altele în subteran. De asemenea, se va stabili și modul cum va fi traversată Centura Capitalei – prin pasaj suprateran, pe modelul conexiunii feroviare spre Aeroportul Henri Coandă, sau prin forarea unui tunel.



Berceni, prima comună din România cu metrou

prelungirea M2 în Berceni extinderea M2 în comuna Berceni
La stația Tudor Arghezi se lucrează în ritm susținut

„Astăzi am semnat studiul de prefezabilitate şi fezabilitate pentru extinderea Magistralei M 2. Cel mai probabil vom avea trei noi staţii şi încă trei parcări tip park&ride. Comuna Berceni va fi prima comună din România care va beneficia de staţie de metrou. Investiţia pe care deja o derulăm prin Programul Operaţional Infrastructură Mare va fi continuată cu fonduri europene. Durata de realizare a studiilor este de nouă luni, astfel încât, din 2022 vom scoate la licitaţie lucrările pentru execuţie, includem aici şi rame de metrou pentru ca timpul de aşteptare să fie de două minute, două minute şi jumătate. Estimarea teoretică este undeva între 300 şi 400 de milioane de euro”, a spus primarul Băluţă. Tot el a precizat că în maximum trei luni va fi finalizat studiul de prefezabilitate, în urma căruia se vor putea cunoaște mai multe detalii referitoare la viitoarea linie de metrou.

Primăria Sectorului 4 lucrează deja la extinderea Magistralei de Metrou M2 Pipera-Berceni cu încă o staţie, tot la suprafaţă. Staţia Tudor Arghezi, care se construieşte aproape de Centura Capitalei ar urma să fie inaugurată în primăvara anului 2023 şi este singurul proiect în execuţie pentru extinderea reţelei de metrou.

Alte proiecte pentru extinderea metroului în județul Ilfov

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, liberalul Hubert Thuma, a precizat că, pe lângă proiectul de extindere a reţelei de metrou în comuna Berceni, sunt în analiză și proiecte de extindere spre Jilava, dar şi spre zonele Chiajna şi Domneşti. ”Orice investiție în infrastructura mare aduce cu sine și dezvoltare economică și, implicit, venituri mai mari pentru cetățeni”, a spus el.

Proiectul ar putea include și o nouă stație feroviară

licitație pentru șină
În stânga – linia ferată de centură, în dreapta, linia de metrou

Proiectul de extindere a Magistralei 2 de metrou ar putea include și construcția unei stații feroviare pe Centura Bucureștiului. Asta pentru că traseul noii linii se va intersecta cu inelui feroviar al Capitalei, pe care este preconizată introducerea de trenuri de călători.

„Există posibilitatea unei stații comune cu CFR. Parteneriatul semnat pentru începerea acestui proiect include și CFR Infrastructură (CNCF CFR SA – n.red.), deci specialiștii acesteia vor găsi cele mai bune soluții”, a precizat Daniel Băluță, răspunzând la o întrebare în acest sens adresată de Club Feroviar.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share