Site logo
4 ianuarie 2022

Ministerul Transporturilor a lansat marți în dezbatere publică un proiect de act normativ care prevede înființarea unui Registru unic al utilajelor și echipamentelor destinate lucrărilor de construcții, administrat de RAR. Utilajele vor trebui declarate, inclusiv locul unde se află și contractul la care este folosit.

Registrul unic al utilajelor și echipamentelor va fi înființat și operaționalizat de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (R.A.R.), unitate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în termen de 60 de zile de la data publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial și se va păstra în format electronic.

Registrul unic al utilajelor și echipamentelor devine accesibil publicului, pe cale electronică, în termen de 30 de zile de la data operaționalizării Registrului.



Registrul unic va fi o bază de date electronică care cuprinde informațiile necesare pentru identificarea utilajelor și echipamentelor de care pot dispune operatorii economici care desfășoară activități în domeniul proiectelor de infrastructură de interes național, în vederea participării la procedurile de achiziții publice.

Scopul înființării Registrului unic este reprezentat de crearea unui mecanism de verificare, pentru autoritățile contractante, a disponibilității utilajelor și echipamentelor declarate de către operatorii economici ofertanți, ca fiind utilizabile în implementarea proiectelor de infrastructură de interes național.

La licitații vor trebui declarate utilajele din Registru

În vederea participării la procedurile de achiziție publică în domeniul proiectelor de infrastructură de interes național, operatorii economici au obligația de a încărca în Registrul unic informațiile relevante cu privire la identitatea proprie și cu privire la numărul și identitatea utilajelor și echipamentelor de care pot dispune.

Registrul trebuie să asigure informații corecte și transparență corespunzătoare, în special la nivelul autorităților care vor avea acces la conținutul său.
Registrul va fi completat și menținut prin încărcarea de către respectivii operatori economici a informațiilor necesare, prin intermediul unui portal informatic, datele de identificare ale utilajelor și echipamentelor autopropulsate urmând a fi validate de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român” (R.A.R.) pe baza cărții de identitate a vehiculului (CIV), pe baza Atestatului tehnic (AT) sau pe baza Raportului tehnic (RT), după caz, documente emise de R.A.R., după identificarea utilajului sau echipamentului.
Datele referitoare la utilaje sau echipamente care vor fi înregistrate vor privi acele utilaje sau echipamente autopropulsate.

Ce va conține Registrul

Registrul unic va cuprinde, minim, următoarele informații:
a) operatorii economici care desfășoară activități în domeniul proiectelor de infrastructură de interes național, respectiv denumirea și datele de identificare, precum și domeniul relevant de activitate. Aceste informații sunt încărcate în registru de către operatorii economici în cauză;
b) numărul și datele de identificare ale utilajelor și echipamentelor de care pot dispune operatorii economici prevăzuți la lit.a); datele de identificare ale fiecărui utilaj/echipament autopropulsat se referă la denumirea acestuia (conform nomenclatorului pus la dispoziție de către R.A.R), marca (denumirea producătorului), tipul (cod sau denumire comercială), numărul său de identificare (seria șasiului), numărul de înmatriculare sau de înregistrare în circulație ori numărul de inventar. Aceste informații sunt încărcate în Registru de către operatorii economici prevăzuți la lit.a) și sunt validate de către R.A.R.;
c) în cazul în care operatorii economici prevăzuți la lit.a) au încheiate contracte și acestea sunt aflate în derulare, date referitoare la contractul de achiziție publică încheiat, respectiv lucrarea și părțile contractante. Aceste informații sunt încărcate în registru de către operatorii economici în cauză;
d) în cazul în care operatorii economici prevăzuți la lit.a) au încheiate contracte aflate în derulare, numărul și datele de identificare ale utilajelor și echipamentelor autopropulsate declarate de operatorii economici în contractul de achiziție publică (inclusiv forma de deținere: proprietate/închiriere/comodat etc.), precum și perioada/perioadele în care utilajele și echipamentele autopropulsate sunt utilizate, conform graficelor de execuție ale lucrărilor, potrivit contractului de achiziție publică. Aceste informații sunt încărcate în registru de către agenții economici în cauză.
Operatorii economici au obligația furnizării de informații corecte și complete; R.A.R. este exonerat de orice răspundere în ceea ce privește eventuale consecințe negative determinate de informații care nu au corespuns realității.
Registrul se actualizează de fiecare dată când există o modificare survenită asupra utilajelor și echipamentelor declarate în contracte și publicate în Registru, precum și asupra perioadei de utilizare, cu menținerea unui istoric al modificărilor. Actualizarea se realizează pe baza informațiilor transmise de către operatorii economici, împreună cu acordul autorităților contractante în ceea ce privește existența modificărilor asupra utilajelor și echipamentelor declarate în contracte și publicate în Registru.

O nouă taxă

În vederea finanțării înființării și menținerii Registrului, R.A.R. percepe operatorilor economici/autorității contractante un tarif de utilizare aplicabil pentru fiecare utilaj/echipament încărcat și actualizat în Registru, tarif stabilit de Consiliul de Administrație al R.A.R

Sorin Grindeanu: ”În 2022 când avem alocate sume importante pentru realizarea de investiții în infrastructură vrem ca antreprenorii care câștigă contractele să înțeleagă că numai în condiții de seriozitate și încredere reciprocă lucrurile vor merge cum trebuie. De aceea pentru a nu mai exista nici un fel de discuții și pentru o cât mai mare transparență vom înființa registrul unic al utilajelor ”

Cum numără Pristanda steagurile

Până acum nu exista o metodă de control a utilajelor declarate de constructori la licitațiile de infrastructură rutieră sau feroviară, fapt pentru care unele utilaje erau declarate la mai multe licitații derulate concomitent. Situația era oarecum similară cu cea descrisă de I.L. Caragiale în piesa „O noapte furtunoasă”. Personajul lui Caragiale, Ghiță Pristanda primise bani pentru patruzeci şi patru de steaguri, însă el cumpărase numai „vreo paispce… cinspce”. Ca să se disculpe de aluzia lui Tipatescu despre cum „a tras frumuşel condeiul”, Pristanda numără steagurile arborate de câte două ori şi adună greşit, numai ca să-i iasă la socoteala „patruzeci şi patru, în cap…”: „Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindala la Sf. Niculae, treizeci”.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share