Fostul președinte Traian Băsescu, fost ministru al Transporturilor, s-a filmat când călătorea cu trenul de la București la Brașov, la finele anului trecut.
”Suntem în drum spre Brașov, în tren e plăcut, e cald, trenul respectă perfect graficul de mers, n-are întârzieri. Lumea pare binedispusă în vagon și noi abia așteptăm să ajungem la Brașov. În orice caz, am satisfacția faptului că suntem pe un tronson de linie de cale ferată modernizat în timpul în care eu eram ministru”, spune Băsescu în filmarea postată pe contul său de Tik Tok. El mai face și niște comentarii care vizează partea rutieră, dar care nu fac obiectul publicației noastre.
Ce e adevărat și ce nu din ce spune Traian Băsescu în tren
Dincolo de comentariile la postare, care sunt în majoritate negative, dar pe lângă subiect, trebuie să notăm faptul că declarația făcută de Traian Băsescu în tren este parțial adevărată. Într-adevăr, procedurile pentru modernizarea căii ferate București-Câmpina, cu o lungime de 92,23 km, au început în cel de-al treilea mandat al său de ministru al Transporturilor (17 aprilie 1998 – 26 iunie 2000).
CITEȘTE și EXCLUSIV. S-au modernizat mai mulți km de cale ferată cu fonduri preaderare decât postaderare
Însă contractul a fost semnat în perioada în care locul său la minister fusese luat de Miron Mitrea, iar lucrările s-au derulat în perioada 2001 – 2004. Constructorii au fost: WIEBE, SOPMET, asocierea Swietelsky-WIEBE-CCCF, Arcada Company Galați, CCCF, SPIE-ISAF, IMSAT și Siemens.
Valoarea investiției s-a ridicat la 271 de milioane de euro euro, iar sursele de finanţare au fost un împrumut contractat de la Banca Europeană de Investiții (BEI) și bugetul de stat. Acesta a fost primul tronson de cale ferată modernizat din România, pe care viteza maximă de circulație a trenurilor este de 140 km/oră. Mai este de notat faptul că lucrările s-au finalizat într-un timp record, performanță care cu greu mai este ajunsă în prezent pe șantierele de modernizare a infrastructurii feroviare din România.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail