VIDEO Cum avansează șantierul din gara Brașov, pentru modernizarea liniilor și a peroanelor

Șantierul din gara Brașov, pentru modernizarea liniilor, a peroanelor și a copertinelor, avansează în ritm alert.
Imagini surprinse din dronă de către un pasionat feroviar arată complexitatea lucrărilor care se defășoară aici. Au fost deja modernizate liniile 8 și 9 din stație, iar liniile 1 și 2 se află într-un stadiu avansat. În paralel se lucrează și la copertinele de pe peroane. Față de ultima filmare, pe care v-am prezentat-o la finele anului trecut, șantierul din gara Brașov a avansat semnificativ.
Lucrările în desfășurare în acest moment în stația CF Brașov fac parte din contractul de modernizare a căii ferate Brașov-Sighișoara. Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și asocierea Railworks (Alstom, Arcada, Aktor, Euroconstruct Trading 98) au semnat pe 5 martie 2020 contractul de execuție pentru lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3 din tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara, respectiv Brașov-Apața și Cața-Sighișoara, cu o lungime de 86 de kilometri. Semnarea contractului a avut loc după soluționarea în justiție a contestațiilor, care a durat aproape patru ani (timp în care lucrarea ar fi putut fi deja finalizată).
Când va fi finalizată modernizarea căii ferate Braşov-Sighişoara, trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră, iar durata călătoriei se va scurta de la trei ore la 45 de minute.
Se modernizează și clădirea gării
În curând vor reîncepe lucrările de modernizare și la clădirea gării și la zonele adiacente, după ce licitația în acest sens a fost atribuită de SRCF Brașov firmei Gdo Mov Impex SRL pentru suma de 459.800 de lei.
Zona supusă reabilitării va fi cuprinsă între pasajul CF (Cap Y al stației CF Brașov) și clădirea secției L1. Lucrările însă au fost executate parțial, rezultând necesitatea organizării unei noi proceduri de licitație pentru restul de executat, așa cum am mai scris. Lucrările vor fi grupate în trei capitole. Primul vizează zona de acces dinspre Autogară spre Revizorat și peron linia 1 B, al doilea copertina de la accesul în clădirea de călători – fațada spre oraș C, iar al treilea – reparații exterioare la clădirea RCM.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail