Prima probă de performanță cu locomotiva modernizată la Reloc pentru CFR Călători a fost trecută cu succes. Dincolo de performanțele tehnice ale locomotivei, pe care nu le contestăm, la finisaje a fost făcută treabă de mântuială.
Este vorba de prima locomotivă electrică ELASMO de 6000 KW, modernizată la Reloc S.A. Craiova, cu fonduri din PNRR.
”Compania membră a GRAMPET Group, (virgula între subiect și predicat aparține autorului postării – n.red.) a scris astfel un nou capitol în povestea industriei producătoare de vehicule feroviare cu tracțiune electrică, la aproape 60 de ani de când pleca în probe pentru prima dată în România prima locomotivă electrică, sub licența companiei suedeze ASEA. Pe 9 decembrie 1965 a fost deschisă și prima porțiune electrificată, Brașov – Predeal, un moment istoric pentru țara noastră, iar un an mai târziu începea producția de serie a locomotivei electrice, tot la Craiova”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Grampet Group. Nu este singura virgulă între subiect și predicat din postarea cu pricina, însă nu vom mai insista cu lecția de ortografie.
Gruia Stoica și Ionel Scrioșteanu, la bordul trenului de probă
Locomotiva modernizată și testată de Reloc Craiova pe ruta București-Constanța și retur este una de tip “Lema” (Locomotivă Electrică cu Motoare Asincrone – Electric Locomotive with Asynchronous Motors). ”Sistemul de tracțiune i-a fost calibrat cu succes, iar toate subsistemele locomotivei (sistemul de vigilență și siguranță, sistemul de control și semnalizare etc.) sunt integrate perfect unele cu altele și controlate dintr-un punct central de comandă (un computer de bord produs de Reloc Craiova)”, se mai arată în postare.
Proba a fost făcută cu locomotiva modernizată pusă la tracțiunea unei garnituri formate din 16 vagoane ale operatorului feroviar de stat, în care s-au aflat, printre alții, Gruia Stoica, proprietarul Grampet, și Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor (vezi foto). Reloc Craiova a semnat cu CFR Călători un contract în valoare de 91,1 milioane de euro, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru modernizarea a 19 locomotive.
Locomotiva modernizată la Reloc, echipată cu motorizare elvețiană
Nu contestăm performanțele tehnice ale locomotivei modernizate la Reloc Craiova. Sistemul de tracțiune este livrat de prestigioasa companie elvețiană ABB.
Toate cele 19 locomotive de 5100 kW ale CFR Călători modernizate la Reloc vor fi echipate cu un transformator de tracțiune, două convertizoare de tracțiune de tip CC 1500 MS și șase motoare de tracțiune de tipul AMX 500. Noile transformatoare, convertizoare și motoare electrice furnizate de ABB vor ajuta locomotivele să atingă viteze maxime de 160 km/oră, față de cele actuale, de 120 km/oră.
Modernizarea de top de la Softronic vs cârpeala de la Reloc
Se vede însă cu ochiul liber din filmarea realizată de Grampet că la finisaje s-a făcut treabă de mântuială, tabla fiind vălurită.
Mai mult, dacă privim cu atenție, se poate observa că Reloc nu a înlocuit vechea carcasă și a acoperit cu tablă sudată locurile unde se aflau, în configurația inițială, ferestrele din dreptul sălii motorului. Spre comparație, Softronic Craiova, care a început și ea modernizarea a 19 locomotive ale CFR Călători, nu a păstrat din acestea decât structura metalică inferioară sau, așa cum este impropriu denumită aceasta, șasiul (și nici aceasta nu este păstrată în întregime, deoarece și părțile ei frontale sunt înlăturate), restul fiind înlocuit complet cu componente noi, inclusiv carcasa, așa cum declara recent pentru Club Feroviar inginerul Cristian Prundeanu. ”Locomotiva practic este reconstruită de la zero”, spunea inginerul craiovean de la Softronic.
În decembrie 2023, CFR Călători a semnat mai multe contracte de prestări servicii, ca parte a unui proiect din PNRR care prevede, printre altele, modernizarea a 55 de locomotive, dar și a 139 de vagoane de călători. Materialul rulant va fi modernizat la Atelierele CFR Grivița, Electroputere VFU Pașcani, Remarul 16 Februarie Cluj (pentru vagoane), Reloc Craiova, Softronic Craiova și SCRL Brașov (pentru locomotive).
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail