Site logo
VIDEO. Nu va fi grevă la metrou, Guvernul a cedat presiunilor sindicatului lui Artimon
27 noiembrie 2024

grevă la metrougrevă la metrou

Nu va fi grevă la metrou. În cele din urmă, Guvernul a adoptat în ședința de miercuri două acte normative care permit adinistrației Metrorex să satisfacă revendicările avansate de conducerea Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, în frunte cu Marian Artimon.

Imediat după ședința de la Palatul Victoria, președintele USL s-a dus în fața Palatului CFR – sediul Ministerului Transporturilor și al Metrorex – împreună cu câțiva sindicaliști, cărora le-a comunicat vestea.

Reuniunea din parcarea ministerului era cât pe ce să degenereze, după ce un grup de sindicaliști a încercat să blocehe mașina în care era președintele Consiliului de Adiministrație al Metrorex, profesorul Gabriel Popa. În cele din urmă însă, sindicaliștii au renunțat la demersul lor, după ce Marian Artimon a făcut apel la ei să îl lase să iasă cu mașina din parcare.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Marian Artimon: nu va fi grevă la metrou

După ce acest episod s-a încheiat, Artimon li s-a adresat sindicaliștilor prezenți: ”Această mobilizare nu a rămas fără rezultat. Astăzi în ședința de Guvern au fost adoptate cele două Memorandumuri, fapt care permite ca mâine dimineață la 9 să ne prezentăm aici să putem negocia ceea ce am vorbit. Până la urmă, premierul Ciolacu și ministrul Grindeanu s-au ținut de cuvânt. Adică în întâlnirea pe care am avut-o acum o lună au promis aceste două chestii care se vor înfăptui începând cu 1 ianuarie. Am avut o întâlnire și cu președintele Consiliului de Admninistrație, care față de ieri și-a schimbat total atitudinea. Ceea ce trebuie noi să facem este că dacă mâine dimineață la ora 9 comisia de negociere se prezintă la negocieri, există documentele care ne permit ca mâine să înregistrăm la ITM București CCM-ul. Sincer, noi am avut onoare și demnitate și trebuie să ne-o păstrăm pentru a arăta în continuare că USLM este cel mai tare sindicat din lume. Am rezolvat un an greu, va veni un an poate și mai greu, dar în momentul acesta noi ne-am rezolvat problema. Întotdeauna ne-am gândit la călătorii care folosesc acest mijloc de transport zilnic și totodată la cele patru milioane de cetățeni care sunt influențați de buna funcționare a metroului în zona metropolitană București-Ilfov”.

Acte normative aprobate de Guvern

Într-adevăr, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri s-au aflat două analize, cu titlurile ”referitoare la proiectul de Hotărâre a Guvernului privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii” și respectiv ”referitoare la proiectul de Hotărâre a Guvernului privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (METROREX, CFR)”. Ca de obicei, proiectele aflate în analiză nu sunt postate pe site-ul Executivului, însă cel mai probabil este vorba de ceea ce a mai scris Club Feroviar referitor la banii ceruți de ministrul Sorin Grindeanu de la Guvern pentru plata salariilor și a facturilor de către Metrorex și CNCF CFR SA.

CITEȘTE și Iar nu mai sunt bani de facturi și salarii la CFR SA și la Metrorex. Se umblă la pușculiță

Amenințările precedente

Club Feroviar a scris anterior că președintele USLM, Marian Artimon, a amenințat cu o grevă la metrou.

”Statutul Metrorex prevede ca, după ce comisiile de negociere ajung la un punct comun, Consiliul de Administrație trebuie să aprobe negocierile pentru a putea fi înregistrate. Au dat un mandat de negociere comisiei, inclusiv pentru creșterile salariale, iar acum membrii CA susțin că nu pot acorda aceste majorări. Dacă au găsit sumele pentru majorări săptămâna trecută, ce s-a schimbat între timp?”, declara liderul sindical.

El mai transmitea că membrii Consiliului de Administrație susțin că mandatul dat comisiei de negociere acum două săptămâni nu mai este valabil și că nu ar mai fi de acord cu forma la care s-a ajuns cu noul Contract Colectiv de Muncă. ”Declanșăm conflictul colectiv de muncă, adică vom face ce trebuia să facem mai demult, dar am zis că nu e cazul. Urmează pichetări, concilieri, medieri și grevă. Am senzația că cineva dorește scandal”, spunea Marian Artimon.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share