VIDEO Scandal la Hotel Scoica din Jupiter, cu acționarii și Marian Artimon
Un scandal la Hotel Scoica din Jupiter s-a desfășurat de curând, între acționarii societății. Printre cei implicați în această tevatură s-a aflat și președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon.
La sediul hotelului de pe litoral a fost convocată o Adunare Generală a Acționarilor societății Scoica SA. Ședința s-a transformat rapid într-o discuție colocvială, cu amenințări și chiar îmbrânceli, după cum se poate observa din filmările alăturate, obținute în exclusivitate de Club Feroviar.
”Filmăm ca să avem probe în instanță și o să mergem cu domnul la Parchet, că m-a insultat” – i s-a adresat unul dintre acționari liderului sindical. ”Niciunul de aicea dintre voi nu este acționar majoritar. Te duci după fentă și să știi că de acum încolo am fost prieteni, dar de acum încolo nu mai suntem” – a replicat Marian Artimon. Acționarul nu s-a lăsat: ”Nu e o problemă, o să răspundeți. Mai ales pentru contractele de sponsorizare”. Acesta este doar un fragment din schimbul de replici de la malul Mării Negre.
S-a lăsat cu îmbrânceli
Atacurile verbale s-au transformat în atacuri fizice, mai exact în îmbrânceli, atunci când același acționar al hotelului a vrut să se consemneze rezultatul votului referitor la unele decizii – ”revocarea cenzorului incompatibil” și ”noua comisie de cenzori”.
Discuția a continuat și după altercație, de această dată fără contact fizic, dar în aceeași notă tensionată. ”Am primit o invitație să particip la această ședință. Îmi pare rău că am asistat la o scenetă”, a spus Marian Artimon. El a fost întrebat de cine a fost invitat, iar răspunsul a fost că de către acționarul majoritar.
La scurt timp, spiritele s-au încins din nou, iar un bărbat din sală, care s-a recomandat a fi avocat, a început să strige la Artimon: ”Te rog frumos să poftești afară. Ieși afară! O să mergeți și o să răspundeți în fața procurorului”. ”E o nesimțire să mă dați afară dacă m-ați invitat” – a replicat liderul sindical, care a plecat însă din sala de ședințe.
La fel a făcut și administratorul societății, iar avocatul a fost scos din sală de agenții de pază.
Marian Artimon: am fost invitat ”în calitate de reprezentant al clientului principal”
Contactat de Club Feroviar, Marian Artimon a ținut să precizeze că a avut o invitație la această ședință ”în calitate de reprezentant al clientului principal”, din partea administratorului firmei și al acționarului majoritar, și că el nu a fost implicat în îmbrânceli.
Într-adevăr, USLM este de mai bine de două decenii principalul client al hotelului, pe baza unui contract încheiat cu societatea Scoica SA, pe vremea când USLM era condus de fondatorul său, Ion Rădoi, acum pensionar, iar sindicaliștii de la metrou primesc în fiecare vară sejururi la malul mării. L-am întrebat pe Artimon din partea cărui acționar a primit invitația, iar răspunsul a fost: ”Cel cu cele mai multe acțiuni m-a invitat”.
Verii se ceartă între ei
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, cele mai multe acțiuni (49,87%) le are Florin Sima, urmat de Alexandru Ștefan Barbu (49,32%).
Cei doi sunt veri și, de aproximativ trei ani, de când a murit bunica lor, Elena Popescu, cea care a pus bazele afacerii, se ceartă între ei care să preia controlul hotelului.
”Minoritarii m-au dat afară. Eu am zis un singur lucru: decât să se certe și să se acuze, mai bine se adresează Registrului Comerțului pentru structura acționariatului. Acest demers va clarifica. Le-am zis ca fără noi (sindicaliștii – n.red.) ei mor de foame”, a mai spus Marian Artimon.
Proces la Tribunalul Constanța
Pe rolul Tribunalului Constanța este înregistrat un proces intentat de Alexandru Ștefan Barbu, în care pârâți sunt administratorul Marian Sima și societatea Scoica SA. Deocamdată, în cadrul acestui proces care are ca obiect ”autorizare convocare AGA, cerere de autorizare a convocarii Adunării Generale”, nu a fost fixat niciun termen de judecată.
Rămâne de văzut cum se va solda acest scandal al Hotel Scoica din Jupiter.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail