Viluțe construite la Bacău în zona de protecție a căii ferate

de 3 iunie 2026
Viluțe construite la Bacău în zona de protecție a căii ferate

Un influent om de afaceri din Bacău are în plan edificarea a 12 vile în zona de protecție a căii ferate, informează ziaruldebacau.ro.

O nouă excepție de la regulile urbanistice din Bacău este propusă prin Planul Urbanistic Zonal la Bacău, plan inițiat de Azia Park SRL, companie controlată de Ion Neculcea, pentru ridicarea unui ansamblu de locuințe individuale la intrare în Parcul Gherăiești, pe str. Lunca Bistriței.

Mai exact, noul ansamblu ar urma să fie realizat în spatele balonului de fotbal de lângă trecerea de cale ferată de la Gherăiești, la doar câțiva metri de magistrala feroviară 500, informează publicația locală menționată.

Documentație făcută pe baza unor „promisiuni de vânzare – cumpărare” teren

În mod neobișnuit, terenul care face obiectul planului urbanistic zonal nu se află în totalitate în proprietatea solicitantului Azia Park SRL, chiar dacă documentația își propune să reglementeze aproape 4.000 de metri pătrați și să studieze „min 3 ha”, conform avizului de oportunitate emis de Primăria Bacău.

Cu toate astea, memoriul semnat de arhitectul Catrinel Ciornei atașat documentației precizează o suprafață de 2,47 ha studiată, „existând promisiuni de vânzare cumpărare – în raport cu vecinătățile acesteia” pentru cei 4.000 de metri precizați inițial și care fac obiectul certificatului de urbanism în urma căruia a fost avansată documentația PUZ.

Teren în zona de protecție CF

De altfel, terenul se află în zona de protecție a căilor ferate, dar și printre suprafețele verzi din Registrul spațiilor verzi, potrivit fișei aferente străzii Lunca Bistriței de pe site-ul municipalității. În continuare, municipalitatea continuă să afirme că registrul a fost întocmit doar la nivel de „draft”, în ciuda sutelor de mii de lei cheltuite până în momentul de față pentru realizarea acestuia și pentru mentenanța plătită anual și a precizărilor Gărzii de Mediu.

Potrivit documentației, terenul va fi împărțit în 12 loturi destinate locuințelor, fiecare având suprafețe cuprinse între aproximativ 206 și 210 metri pătrați. Accesul în ansamblu se va realiza direct din strada Lunca Bistriței, printr-o cale de acces nouă cu lățimea de 7 metri, prevăzută cu trotuar și spații verzi. De asemenea, proiectul include amenajarea unei platforme de întoarcere pentru autovehicule și realizarea locurilor de parcare în interiorul fiecărei parcele.

Locuințele propuse vor avea un regim de înălțime de subsol sau demisol, parter, etaj și mansardă (S/D+P+1+M), cu o înălțime maximă de 12 metri la cornișă și 16 metri la coamă. Documentația prevede păstrarea funcțiunii rezidențiale stabilite deja prin PUG-ul din 2012, zona fiind destinată locuințelor individuale și funcțiunilor complementare. Investiția va fi realizată integral din fonduri private, iar valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 5,6 milioane de lei.



Share