Achizițiile de vehicule feroviare verzi, suplimentate
Ministerul Transporturilor propune o indexare a valorii alocate pentru achiziția vehiculelor cu emisii zero în funcție de devalorizarea leului față de euro.
Schema de ajutor a cărei valoare este indexată prin proiectul de act normativ disponibil aici, vizează sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, transportul maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și mărfuri, cu scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră din transporturi.
Ce prevede proiectul
Prin proiectul de ordin pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 756/2025 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și mărfuri, cu modificările ulterioare, se propune actualizarea cursului valutar prin modificarea articolului 13, alineatele (1) și (6), astfel:
“Art. 13
(1) Bugetul alocat schemei este echivalentul în lei la cursul InforEuro din luna iunie 2026, al sumei de 299.000.000 euro și reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare și va fi alocat de către Furnizor în cadrul mai multor proceduri de ofertare concurențiale succesive până la epuizarea bugetului.
(6) Valoarea ajutorului de stat care poate fi solicitată, prin prezenta schemă, este de maxim 18 milioane euro pe întreprindere. Echivalentul în lei se va calcula la cursul InforEuro din luna iunie 2026.“
Care e valoarea suplimentară
O majorare de 0,2 lei la euro va aduce programului un spor de 60 de milioane de lei sau 3,6 milioane de lei pe fiecare proiect.
Necesitatea actualizării cursului valutar InforEuro din luna iulie 2025 la cursul valutar InforEuro din luna iunie 2026 este determinată de evoluțiile economice înregistrate în perioada cuprinsă între momentul aprobării schemei de ajutor de stat și momentul lansării apelurilor de proiecte, respectiv de diferențele semnificative ale cursului de schimb euro/leu și de efectele inflației asupra costurilor investițiilor.
Utilizarea cursului InforEuro din iulie 2025 nu mai reflectă condițiile economice existente la momentul implementării schemei și al depunerii cererilor de finanțare. În intervalul scurs de la aprobarea schemei au avut loc modificări ale nivelului general al prețurilor și ale cursului de schimb, care influențează în mod direct valoarea în lei a investițiilor și contribuția proprie pe care beneficiarii trebuie să o asigure.
Prin actualizarea cursului valutar la nivelul lunii iunie 2026 se asigură menținerea valorii reale a sprijinului acordat beneficiarilor și creșterea accesibilității și atractivității schemei de ajutor de stat pentru operatorii interesați, scrie proiectul.



Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail