Site logo
21 mai 2021

Carieră Feroviară în România (CFiR) a încheiat un protocol de colaborare cu Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București (FCFDP-UTCB) cu scopul de a atrage cât mai mulți studenți către o carieră în domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină, precum și pentru promovarea reciprocă a imaginii și activității desfășurate.

Un asemenea demers era necesar, în contextul în care astăzi, parcă mai mult ca niciodată, este atâta nevoie de specialiști în infrastructura de transport, domeniu prioritar care determină progresul unei societăți.

Prin acest parteneriat, Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri își propune să își promoveze imaginea și oferta educațională pentru a determina tinerii să aleagă studiile universitare de licență ale facultății, precum și programele de masterat. Alte obiective sunt acela de a atrage mai multe companii care să ofere stagii de practică și internship pentru studenții proprii, cu posibilitatea de angajare, precum și de a-și promova proiectele în care este implicată și care sunt de interes public.

Pentru Carieră Feroviară în România (CFiR) această colaborare reprezintă un pas firesc făcut spre atingerea misiunii pe care și-a propus-o – promovarea domeniului feroviar și al transportului urban pe șină și prezentarea oportunităților de carieră pe care acest domeniul le oferă.

De asemenea, CFiR și FCFDP-UTCB își propun să colaboreze pentru organizarea unor târguri și work-shopuri prin care să pună față în față reprezentanți ai companiilor și studenții.

Începutul acestei colaborări a fost marcat prin webinarul din 11 mai 2021 susținut de către Decanul Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, domnul conf. univ. dr. ing. Adrian Burlacu care a dorit ca, împreună cu invitații săi, să prezinte celor interesați istoria și prezentul facultății – campus, facilități și oferta educațională -, precum și oportunitățile de carieră pe care le au absolvenții acesteia. Prezentarea o puteți descărca de aici, iar înregistrarea integrală a webinarului o puteți urmări în filmul de mai jos.

Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri (C.F.D.P.) formează ingineri constructori pentru activităţi de proiectare, cercetare, execuţie şi consultanţă a infrastructurii de transporturi (drumuri, poduri şi căi ferate).

Oferta educațională cuprinde:

  • STUDII DE LICENŢĂ:
    • Specializarea CĂI FERATE, DRUMURI ŞI PODURI
    • Specializarea INFRASTRUCTURA TRANSPORTURILOR METROPOLITANE
  • STUDII DE MASTERAT:
    • Ingineria Infrastructurii Transporturilor
    • Poduri și Tuneluri
    • Infrastructuri Durabile de Transport

Posibilităţi de angajare după absolvire: încă înainte de absolvire, cea mai mare parte a absolvenţilor C.F.D.P. încheie contracte de colaborare cu firmele de proiectare, execuţie şi consultanţă din domeniu. După terminarea studiilor, absolvenţii devin angajaţi ai acestor firme; de regulă numărul absolvenţilor este insuficient pentru a acoperi cererea pieţii locurilor de muncă din domeniu.

Parteneriate companii: facultatea noastră este deschisă colaborării cu companii atât din țară cât și din străinătate. Domeniile de colaborare pot fi: realizarea de proiecte de cercetare -dezvoltare, cursuri de perfecționare pentru angajați realizate de cadrele didactice din cadrul facultății, realizarea unor lucrări de licență/disertație în colaborare cu companii, realizarea practicii studențești, etc.


Carieră Feroviară în România (CFiR) este prima platformă de recrutare de nișă, dedicată exclusiv industriei feroviare, transportului urban pe șină și serviciilor adiacente.

Realizăm astfel legătura directă între angajatori și persoanele interesate de a-și începe sau consolida o carieră în acest domeniu.

Oferim posibilitatea tuturor companiilor care activează în industria de profil, dar și firmelor care au o componentă în domeniul feroviar sau cel al transportului urban pe șină, de a publica anunțuri de angajare, pentru internship-uri sau stagii de practică, de inițiere a unor cursuri de calificare sau stagii de definitivare.

Anunțurile publicate  sunt distribuite către potențialii candidați prin platformele de social media facebook, twitter și linkedin, newslettere periodice și site-ul partenerului media permanent Club Feroviar.

De asemenea, ne propunem să aducem la cunoștința vizitatorilor site-ului subiecte care afectează și influențează resursa umană din acest domeniu, prin articole publicate la rubrica Blog, și să ne ținem cititorii la curent cu cele mai importante noutăți din domeniul feroviar prin selecția de știri marca Club Feroviar, existentă pe site și în newsletterul săptămânal.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share