Site logo
29 iunie 2022

Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER a publicat în data de 20.06.2022 anunțuri de organizarea concursurilor pentru ocuparea unor posturi vacante de Auditor, Investigator gradul IA și Expert gradul II cu termen de depunere a dosarelor 04.07.2022, iar pe 27.06 anunț pentru postul de Consilier Juridic Specialist cu termen de depunere a dosarului 11.07.2022.

Agenţia de Investigare Feroviară Română, denumită în continuare AGIFER, instituţie publică finanţată integral din venituri proprii – înfiinţată potrivit art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2002, cu modificările şi completările ulterioare – este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor în domeniul feroviar şi de transport cu metroul care îndeplineşte toate atribuţiile organismului de investigare a accidentelor şi incidentelor prevăzute la art.21 din Legea 55/2006 privind siguranţa feroviară, precum şi alte atribuţii în legătură cu investigarea altor evenimente decât accidentele şi incidentele feroviare, potrivit legii.

AGIFER scoate la concurs următoarele posturi vacante

Pe 20.06 au fost publicate următoarele anunțuri cu termen de depunere a dosarelor pentru candidatură 04.07.2022, ora 13:00:

  • un post de AUDITOR gradul I la Compartimentul Audit Public Intern;
  • un post expert gradul II (specialitatea linii) la Serviciul Tehnic Organizare Dezvoltare;
  • un post investigator gradul IA (specialitatea vagoane) la Compartimentului Investigare Accidente/ Incidente Feroviare și Soluționare Divergențe (activitatea pe raza SFCF Iași);
  • 3 posturi investigator gradul IA (specialitate linii) în cadrul Serviciului Investigare Accidente Feroviare, Serviciul Investigare Incidente Feroviare (activitatea pe raza SRCF Craiova) și Compartimentului Investigare Accidente/ Incidente Feroviare și Soluționare Divergențe (activitatea pe raza SFCF Brașov);

Pentru postul de Auditor gradul I candidații trebuie să depună, prealabil depunerii dosrului de concurs și cu încadrarea în termene, la Serviciul Audit Public Intern al MTI, un dosar care sa cuprindă, pentru a obține avizul necesar participării la concurs, un CV, o declarație privind respectarea prevederilor art 22 din Legea 672/2002, o lucrare în domeniul auditului intern și două scrisori de recomandare de la persoane cu experiență în domeniul auditului intern.

Pe 27.06 a fost publicat anunțul pentru un post de Consilier Juridic Specialist la Compartimentul Audit Public Intern; termenul de depunere a dosarelor pentru candidatură este 11.07.2022, ora 13:00.

Dosarele de concurs vor conține următoarele documente:

  1. Cerere de înscriere
  2. Copia actului de identitate
  3. Copiile documentelor de studii
  4. Documente care să ateste vechimea în muncă/meserie
  5. Cazierul judiciar sau declarație pe proprie răsăundere
  6. Adeverință medicală
  7. Curriculum vitae

Documentele solicitate vor fi depuse la sediul AGIFER din Calea Griviței 393, sector 1, București, la camera 37, etajul 1.

Secretariatul comisiei de concurs va fi asigurat de doamna Caralicea Anișoara, tel 0799 101 351.

Condiţiile specifice potrivit cerinţelor postului

Pentru funcția de AUDITOR gradul I

  1. experiență de minimum 6 ani în domeniul auditului public intern;
  2. cunoștințe în aplicarea normelor, procedurilor și tehnicilor de auditul intern;
  3. cunoștințe în ceea ce privește principiile și tehnicile contabile;
  4. studii superioare economice/juridice/tehnice (transporturi feroviare), absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă
  5. cunoștințe suficiente pentru a identifica elementele de iregularitate, de a detecta și a preveni fraudele, nefiind în sarcina auditorilor interni investigarea acestora;
  6. capacitatea de a comunica oral și în scris, de a putea expune clar și convingător obiectivele, constatările și recomandările fiecărei misiuni de audit intern;
  7. cunoștințe de bază operare PC

 

Pentru funcția de EXPERT gradul II – specialitatea linii:

  1. să aibă studii superioare în specialitatea „căi ferate drumuri și poduri”, de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  2. să aibă experiență de minimum 3 ani în domeniul feroviar specialitatea linii,;
  3. la data ocupării postului să nu fie în una dintre situațiile următoare:
    • să dețină acțiuni sau părți sociale, direct ori indirect, la administratorii/gestionari de infrastructură feroviară, la operatori de transport feroviar sau la orice agent economic care ar putea intra în conflict cu domeniul de activitate al AGIFER;
    • să facă parte din consiliul de administrație și/sau adunarea generală a acționarilor ale entităților prevăzute la punctul 1;
    • să desfășoare activități remunerate pentru oricare dintre entitățile prevăzute la aliniatul 1.
  4. cunoștințe de bază operare PC (utilizarea sistemului de operare Windows, suitei de programe Microsoft Office și a poștei electronice);
  5. disponibilitate privind lucrul în regim de program de continuitate (program de lucru 24/7 și deplasare operativă la locul producerii accidentelor/ incidentelor).

 

Pentru funcția de INVESTIGATOR gradul IA – specialitatea vagoane :

  1. să aibă studii superioare în specialitatea „material rulant” de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  2. să aibă experiență de minimum 10 ani în domeniul feroviar specialitatea vagoane, din care minim un an în funcția de revizor SC/ instructor/ șef revizie/ șef revizie adjunct/ șef birou/ șef serviciu/ șef divizie;
  3. la data ocupării postului să nu fie în una dintre situațiile următoare:
    • să dețină acțiuni sau părți sociale, direct ori indirect, la administratorii/gestionari de infrastructură feroviară, la operatori de transport feroviar sau la orice agent economic care ar putea intra în conflict cu domeniul de activitate al AGIFER;
    • să facă parte din consiliul de administrație și/sau adunarea generală a acționarilor ale entităților prevăzute la punctul 1;
    • să desfășoare activități remunerate pentru oricare dintre entitățile prevăzute la aliniatul 1.
  4. cunoștințe de bază operare PC (utilizarea sistemului de operare Windows, suitei de programe Microsoft Office și a poștei electronice);
  5. disponibilitate privind lucrul în regim de program de continuitate (program de lucru 24/7 și deplasare operativă la locul producerii accidentelor/ incidentelor);
  6. să posede permis de conducere, minim categoria B.

 

Pentru funcția de INVESTIGATOR gradul IA – specialitatea linii :

  1. să aibă studii superioare în specialitatea „căi ferate drumuri și poduri”, de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  2. să aibă experiență de minimum 10 ani în domeniul feroviar specialitatea linii, din care minim un an în funcția de șef district/ șef secție/ instructor/ șef birou/ șef serviciu/ șef divizie/ revizor SC;
  3. la data ocupării postului să nu fie în una dintre situațiile următoare:
    • să dețină acțiuni sau părți sociale, direct ori indirect, la administratorii/gestionari de infrastructură feroviară, la operatori de transport feroviar sau la orice agent economic care ar putea intra în conflict cu domeniul de activitate al AGIFER;
    • să facă parte din consiliul de administrație și/sau adunarea generală a acționarilor ale entităților prevăzute la punctul 1;
    • să desfășoare activități remunerate pentru oricare dintre entitățile prevăzute la aliniatul 1.
  4. cunoștințe de bază operare PC (utilizarea sistemului de operare Windows, suitei de programe Microsoft Office și a poștei electronice);
  5. disponibilitate privind lucrul în regim de program de continuitate (program de lucru 24/7 și deplasare operativă la locul producerii accidentelor/ incidentelor).

 

Pentru funcția de Consilier Juridic Specialist:

  1. să aibă studii superioare de în specialitate juridică, de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  2. să aibă experiență de minimum 12 ani în domeniul juridic;
  3. cunoștințe de bază operare PC.
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share