
Angajări la CFR Călători și CFR SA. Mai multe posturi au fost scoase la concurs
În perioada următoare vor avea loc noi angajări la CFR Călători și CFR SA, după finalizarea concursurilor lansate în acest scop de operatorul feroviar de stat, respectiv administratorul infrastructurii feroviare din România.
De la ultima noastră știre pe această temă, pe site-urile Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători și Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA au fost publicate mai multe anunțuri privind organizarea unor concursuri de angajare. În schimb, Metrorex nu a mai postat anunțuri de angajare.
Vezi mai jos care sunt posturile scoase la concurs și ce cerințe sunt pentru înscriere.
Angajări la CFR Călători și CFR SA
SRTFC Constanța organizează două concursuri, ambele pe 27 iunie. Primul vizează ocuparea unui post de șef manevră la Stația Constanța – Exploatare Manevră garnituri călători. Detalii sunt disponibile AICI.
Al doilea concurs este organizat pentru un post de manevrant vagoane tot la Stația Constanța – Exploatare Manevră garnituri călători. Amănunte sunt disponibile AICI.
Alte două concursuri de angajare vor fi organizate de centralul CFR Călători. Primul este pentru ocuparea unui post de economist I la Serviciul Control Financiar de Gestiune. Concursul se va desfășura pe 7 iulie, iar date suplimentare pot fi consultate AICI.
Al doilea concurs va avea loc pe 8 iulie și vizează ocuparea unui post de economist III la Direcția comercial/ Serviciul verificare venituri trafic intern/ Serviciul teritorial verificare venituri trafic intern Iași. Detalii sunt disponibile AICI.
Și două regionale ale CNCF CFR SA organizează concursuri de angajare. La SRCF Craiova vor avea loc trei concursuri. Primul se va desfăura pe 26 iunie, pentru un post de lăcătuș mecanic de întreținere și reparații universale la Districtul 17 Intervenții Feroviare, Secția L6 Craiova, iar mai multe amănunte găsiți AICI.
Pe 27 iunie va avea loc un alt concurs, pentru ocuparea unui post de mecanic de drezină pantograf la Districtul Electrificare Turceni, Secția IFTE Tg-Jiu. Detalii despre concurs găsiți AICI.
În fine, pe 7 iulie va fi organizat un concurs pentru ocuparea următoarelor posturi:
- 2 posturi de muncitor necalificat lucrări foarte grele – Districtul 2 Plopșoru, Secția L5 Târgu-Jiu
- 1 post de muncitor necalificat lucrări foarte grele – Districtul 5 Meri, Secția L5 Târgu-Jiu
- 1 post de muncitor necalificat lucrări foarte grele – Districtul 10 Poduri, Secția L5 Târgu-Jiu.
Detalii sunt disponibile AICI.
Și SRCF Cluj organizează, pe 25 iunie, un concurs de angajare pentru următoarele posturi:
- 1 post de montator SCB 2 la Secția CT 1 Cluj/ District SCB Apahida;
- 1 post de montator SCB 2 la Secția CT 1 Cluj/ District SCB Cluj.
Mai multe amănunte găsiți AICI.
Angajări la CFR Călători, cu țârâita
Angajările la CFR Călători, care fuseseră anulate la începutul anului de conducerea societății, motivând prevederile Ordonanței Trenuleț, au fost reluate într-un final.
Celelalte concursuri de angajare, lansate la finele anului trecut, au fost anulate de conducerea CFR Călători la începutul lunii ianuarie. Și acum, în dreptul lor figurează mențiunea ”Anulat conform O.U.G. 156/30.12.2024”. Neanulate au rămas atunci doar concursurile destinate salariaților proprii, pentru promovare. Chit că și în urma promovării unui angajat acestuia îi crește salariul, deci va crește fondul de salarii la nivel de societate.
În paralel, invocând inițial tot OUG 156/2024, Ordonanța Trenuleț, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a dat dispoziție ca orele suplimentare prestate de angajați să nu mai fie plătite, ci doar compensate cu timp liber. Pentru că acest lucru nu era posibil în condițiile în care numărul mecanicilor de locomotivă este limitat, sucursalele regionale au anulat trenuri pe bandă rulantă (dacă e să-i dăm crezare lui Preoteasa, ele nu au fost ”anulate”, ci doar ”suspendate”), cu riscul deteriorării mobilității cetățenilor și al diminuării compensației. În total, au fost anulate 244 de trenuri din totalul de 1.100.
Și la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, și la Metrorex sunt aceleași restricții la angajările de personal ca la CFR Călători.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail