Artiștii de graffiti, pictură murală și street art, chemați să ia la vopsea Gara de Nord
Până la începerea proiectului privind modernizarea principalei porți feroviare a României, CFR SA vrea să înfrumusețeze gratis Gara de Nord.
”Vrei ca opera ta să fie admirată de mii de oameni? Transformă Gara de Nord în galeria ta de artă!” – este mesajul postat miercuri pe Facebook de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
Administratorul infrastructurii feroviare din România pregătește un concurs de proiecte artistice, cu participare voluntară și neremunerată, pentru refacerea picturii murale de la linia 14, invitând artiștii să reinterpreteze, prin culoare și creativitate, peste 150 de ani de istorie feroviară.
Tema concursului este ”Istoria căilor ferate române, în Gara de Nord”. De la Regele Carol I, Gara de Nord istorică și podul construit de Anghel Saligny la Cernavodă, până la locomotivele electrice și infrastructura modernizată, CFR SA își dorește o compoziție care să prezinte evoluția căilor ferate române.
”Graffiti, street art, pictură murală sau ilustrație. Tu alegi stilul!”, transmite CFR SA. Apelul se adresează artiștilor vizuali, creatorilor de graffiti, studenților la arte și colectivelor artistice, individual sau în echipă. Originalitatea, calitatea conceptului și respectarea reperelor istorice vor sta la baza selecției.
Concursul nu presupune acordarea de onorarii, premii în bani sau alte recompense financiare. Artiștii selectați vor contribui voluntar la realizarea lucrării, în baza unui acord de colaborare.
CFR S.A. va pune la dispoziție suprafața aprobată, va facilita accesul și va susține promovarea proiectului. Pentru materialele necesare, se are în vedere atragerea unor parteneri, urmând ca disponibilitatea acestora și condițiile de execuție să fie comunicate înainte de începerea lucrărilor.
Ce li se oferă artiștilor participanți
CFR SA anunță că le oferă participanților următoarele:
– Un spațiu de expunere publică, într-una dintre cele mai cunoscute stații feroviare din România, pentru o perioadă stabilită de comun acord.
– Recunoașterea contribuției artistice, prin semnarea lucrării și menționarea autorilor într-un panou de prezentare.
– Promovare instituțională, prin prezentarea proiectului, a procesului de creație și a artiștilor pe canalele oficiale CFR S.A.
– Documentare foto-video, pe care autorii o vor putea utiliza în propriile portofolii, în condițiile stabilite prin acordul de colaborare.
– Libertate de exprimare artistică, în limitele temei istorice, ale conceptului aprobat și ale condițiilor aplicabile spațiului feroviar.
Pentru a te înscrie, trebuie să trimiți la adresa de e-mail comunicare@cfr.ro, cu subiectul ”Linia 14”, un portofoliu artistic, o scurtă prezentare a conceptului și o schiță orientativă a lucrării propuse. Termenul limită este data de 13 noiembrie, ora 23:59.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail