
Avansul șantierelor feroviare în luna iunie. Frână pe toată linia, cu mici excepții
Club Feroviar vă prezintă, ca de fiecare dată când apar informații noi, avansul șantierelor feroviare pentru modernizarea infrastructurii. Dacă referitor la luna mai consemnam un avânt ieșit din comun, cu avansuri chiar și de peste 12 puncte procentuale, nu același lucru se poate spune și despre luna iunie, ba dimpotrivă. Cu mici excepții, pe care le vom grupa în topul celor trei șantiere pe care lucrările au avansat cel mai mult, avem frână pe toată linia.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat pe site-ul propriu Stadiul proiectelor de reabilitare/modernizare infrastructură feroviară, finanțate din fonduri externe nerambursabile. Pe baza acestor date, publicația noastră a realizat o comparație cu cele aferente lunii mai (pe care le-am publicat AICI) și am calculat diferența în ceea ce privește stadiul fizic al lucrărilor.
Avansul șantierelor feroviare în luna iunie
Toate datele le puteți consulta în tabelul de mai jos, urmând ca la final să tragem concluziile:
Tronson | Km | Antreprenor | Stadiu fizic | Avans iunie 2024/mai 2024 (puncte procentuale) |
Instalații, semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică, secțiunea Sighișoara-Coșlariu | 91,58 | Asocierea Alstom Transport SA –Alcatel Lucent Romania SRL – SC PAS 97 Impex SRL | 99,30% | 0,30 |
Km 614-Bârzava | 41,91 | Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL | 94,25% | 0,30 |
Bârzava-Ilteu | 36,04 | Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL | 90,85% | 0,80 |
Ilteu-Gurasada | 22,34 | Asocierea Aktor SA, Alstom Transport SA și Arcada Company SA denumită ”Asocierea RailWorks” | 71,50% | 0,71 |
Gurasada-Simeria | 40,88 | Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA | 85,50% | 0,30 |
Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa
Subsecțiunea 3. Caţa-Sighişoara |
84 | Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 SRL, denumită Asocierea RailWorks | 30,53% | 0,51 |
Subsecțiunea 2. Apața-Cața | 28 | Asocierea RailWorks – Aktor SA (lider asociere), Alstom Transport SA și Arcada Company SA | 34,50% | 1,6 |
Redeschiderea circulaţiei feroviare pe pod peste râul Argeş, între Vidra şi Comana | 12,86 | PORR Construct SRL | 99,60% | 2,48 |
Lucrări în stațiile CF Fetești și Ciulnița | 2,438
km Fetești 2,430 km Ciulnița |
Asocierea SC Arcada Company SA și SC ISPCF SA | 56% | 2 |
Lot 1 Caransebeș-Lugoj | 39,56 | Asocierea Rail Works, lider SC Alstom Transport SA | 0,00% | 0 |
Lot 2 Lugoj-Timișoara Est | 53,91 | FCC Construccion S.A. | 4,50% | 0,5 |
Lot 3 Timișoara Est-Ronaț Triaj Gr.D | 13,86 | Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA
– Timișoara – Arad Lot 3 |
1,00% | 0 |
Lot 4 Ronat Triaj D-Arad | 54,86 | Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA
– Timișoara – Arad Lot 4 |
0,90% | 0 |
Lot 1 Cluj Napoca-Aghireş | 30,41 | Asocierea Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A., denumită
Asocierea Railworks |
8% | 0 |
Lot 2 Aghireş-Poieni | 36,53 | Asocierea Alstom Transport și Arcada Company S.A. (lider), denumită
Asocierea Railworks |
15% | 0 |
Lot 3 Poieni-Aleșd | 52,74 | Asocierea FCC Construccion (lider)- Gülermak Agir
Sanayi Inșaat Ve Taahhüt A.Ș.- CNN Altyapi Yatirimlari Ve Inșaat Anonim ȘIRKETI, denumită Asocierea FCC Construccion-Gülermak CCN lot 3 |
1,64% | 0,64 |
Lot 4 Aleșd-Frontieră Ungaria | 46,74 | Asocierea WEBUILD SPA – Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – SALCEF
S.p.A, denumită Asocierea Webuild SPA-Impresa Pizzarotti & C SPA – Salcef SPA- Cluj Napoca-Episcopia Bihor Lot 4 |
3% | 0 |
Pe tronsonul Vidra-Comana se mai fac lucrări adiacente
În tabel figurează că proiectul Redeschiderea circulaţiei feroviare pe pod peste râul Argeş, între Vidra şi Comana este la un stadiu fizic al lucrărilor de 99,60%. De fapt, între timp el a fost finalizat, iar de la 1 iunie au circulat primele trenuri cu călători. Lucrările au fost realizate de Porr Construct.
La acest proiect mai sunt de făcut lucrări conexe, cum ar fi amenajarea albiei râului Argeș în zona supratraversată de podul nou de la Grădiștea. Acestea nu au însă implicații în circulația feroviară.
TOP 3 șantiere performante în luna iunie
Analizând datele prezentate în tabelul de mai sus, se poate vedea cu ochiul liber că pe majoritatea tronsoanelor avansul lucrărilor în iunie 2024 față de mai a fost zero sau, în cazurile mai fericite, subunitar.
Totuși, pe trei șantiere lucrările s-au mai mișcat cât de cât, drept pentru care le vom grupa, ca de obicei, în topul celor mai harnici constructori feroviari:
- Redeschiderea circulației feroviare între Vidra și Comana, pe linia București-Giurgiu, cu un avans de 2,48 puncte procentuale față de luna mai. Antreprenor este Porr Construct.
- Lucrările în stațiile Ciulnița și Fetești de pe Magistrala 800 București-Constanța, cu un plus de 2 puncte procentuale. Constructor este Asocierea Arcada Company – ISPCF.
- Subsecțiunea 2. Apața-Cața de pe Brașov-Sighișoara, cu un plus de 1,6 puncte procentuale. Aici lucrează Asocierea Alstom Transport (lider), Aktor și Arcada Company S.A., denumită Asocierea Railworks.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail