Avertisment sindical: trenurile se vor opri dacă nu se aprobă urgent bugetul CFR Călători

Dacă bugetul CFR Călători pe 2026 nu va fi aprobat urgent de Guvern, trenurile se vor opri, avertizează sindicaliștii de la calea ferată.
Federația Națională Sindicală Mișcare Comercial Vagoane, condusă de Grigore Mare, a dat publicității marți un comunicat prin care denunță faptul că au trecut 257 de zile de la începutul anului 2026 și aproape 200 de zile de la aprobarea bugetului de stat, iar CFR Călători continuă să funcționeze fără propriul buget aprobat.
”Ministerul Transporturilor și-a parcurs procedurile, însă bugetul este în continuare blocat la Ministerul Finanțelor. Întrebarea este simplă: de ce trebuie să dureze atât de mult aprobarea bugetului unei companii care asigură zilnic transportul a zeci de mii de oameni? Este nepăsare, incompetență sau există alte interese?”, se întreabă sindicaliștii.
Ei avertizează că depășirea termenului de 150 de zile de la aprobarea Legii bugetului de stat a ajuns să blocheze finanțarea serviciului public. La Metrorex chiar se ajunsese în situația în care i se tăiaseră alocările bugetare, tocmai din cauza depășirii acestui termen, iar Guvernul i-a aprobat vineri bugetul pe anul în curs, pentru a evita o criză.
”Nu discutăm despre niște simple cifre într-un buget. Discutăm despre energia electrică, motorina, reparațiile, materialele, salariile și toate cheltuielile fără de care trenurile nu pot circula. România nu poate vorbi, pe de o parte, despre investiții de miliarde de lei în infrastructură și trenuri noi, iar pe de altă parte să lase principalul operator feroviar de călători fără buget aprobat până în luna septembrie. Dacă finanțarea nu este deblocată urgent, trebuie spus foarte clar: trenurile se vor opri (sublin. ns.). Solicităm Ministerului Finanțelor să finalizeze de urgență procedurile și să explice public cine răspunde pentru această întârziere și de ce s-a ajuns aici”, se mai arată în comunicatul FNMCV.
Bugetul CFR Călători pe 2026, deblocat de Transporturi
Săptămâna trecută, bugetul CFR Călători pe 2026 a fost deblocat, după ce variantele anterioare fuseseră respinse de ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Proiectul a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, așa cum am scris atunci, însă el nu a ajuns pe masa Guvernului.
Într-o conferință de presă care a avut loc pe 19 iunie, Radu Miruță a susținut că în proiectul de buget de la acea vreme erau incluse venituri considerate certe, deși acestea depind de o serie de condiții și nu există garanția că vor fi încasate, așa cum am scris atunci. Trei zile mai târziu, Club Feroviar a prezentat varianta oficială a proiectului de buget, în care veniturile totale ale operatorului erau estimate la valoarea de 4.138.240 mii lei.
Exact suma care figurează și acum, în varianta pusă pe site, în bugetul CFR Călători pe 2026. Aici se precizează că valoarea veniturilor totale este în creștere în anul 2026 față de cea realizată în anul percedent cu 19,66%.
”Rezultatul brut – profit – programat în anul 2026 este în valoare de 25.000 mii lei, estimat în creștere față de pierderea realizată în anul 2025, care a fost de 27.369,78 mii lei”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.
În proiectul de BVC din luna iunie, profitul CFR Călători era estimat la doar 1.740 mii lei. Făcând calculul, rezultă că în nici trei luni profitul a crescut (pe hârtie) de mai bine de 14 ori.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail