Consiliul de Administrație a numit miercuri un nou director general al STB, cu o importantă experiență în domeniul transportului public.
Este vorba de Adrian Criț, care a mai fost director general al RATB în perioada 2010-2011.
El a absolvit în 1998 Facultatea de Inginerie Mecanică, Secția Motoare cu Ardere Internă din cadrul Universității Politehnica București, iar un an mai târziu a finalizat specializarea postuniversitară în cadrul aceleiași instituții de învățământ, cu tema “Termodinamica motoarelor cu ardere internă”.
Și-a început cariera profesională la Registrul Auto Român, unde a fost, pe rând, inginer Bază de Date Tehnice, șef Colectiv Poluare Autoturisme, șef Compartiment Poluare și șef Departament Coordonare Tehnică, Poluare și Consultanță.
Noul director general al STB a mai condus RATB
Apoi, în perioada iunie 2010 – noiembrie 2011 a ocupat funcțiile de director general și președinte al Consiliului de Administrație al Regiei Autonome de Transport București.
Ulterior, în perioada decembrie 2011 – iunie 2012 a fost director general și președinte al Consiliului de Conducere al Autorității Metropolitane de Transport București din subordinea Ministerului Transporturilor, care ăși avea sediul la etajul 11 din Palatul CFR.
În această calitate, s-a implicat în înființarea AMTB, respectiv elaborarea și punerea în aplicare a legislației pentru înființarea și funcționarea acestei instituții; elaborarea Regulamentului de Organizare și Funcționare; elaborarea Strategiei de Transport pe termen mediu din zona metropolitană București, strategie ce a fost pusă la dispoziția MTI spre aprobare; colaborarea cu experți ai Băncii mondiale prin proiectul PODCA, unde AMTB a obținut finanțare de un milion de euro; elaborarea normelor de transport cu autobuzul în zona metropolitană București.
După plecarea de la AMTB, Adrian Criț a condus două firme private (Green Cars SRL și Interlogistic AC SRL), iar din iunie 2016 și până în prezent a fost consilier al directorului general al Registrului Auto Român R.A. (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail