BREAKING Gabriel Mocanu demisionează de la conducerea Metrorex. Cine îi ia locul
Directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu demisionează din funcție, în urma disensiunilor cu ministrul Cătălin Drulă.
UPDATE Mariana Miclăuș, director general interimar
”Consiliul de Administrație al Metrorex a luat act de renunțarea la mandat înaintată de domnul Gabriel Mocanu. Atribuțiile sale vor fi preluate pentru o scurtă perioada de doamna Mariana Miclăuș, până la desemnarea unui nou director general cu contract de mandat provizoriu”, a anunțat Ministerul Transporturilor.
”Am făcut o cerere pentru a părăsi această funcție cu acordul părților. Acum se discută în Consiliul de Administrație”, a declarat Mocanu pentru Club Feroviar în urmă cu câteva minute.
”În cadrul ședinței CA, venind în întâmpinarea anunțurilor publice din ultima perioadă și având și motive personale, am solicitat aplicarea articolului 11 alin. 11.2.4 din contractul de mandat încetarea acestuia prin acordul de voință al părților si revenirea, conform articolului 4, alin.4.1.14 pe poziția anterior deținută la Direcția infrastructură”, a precizat Mocanu.
Nu se știe deocamdată cine va prelua funcția de director general al Metrorex, fiind vehiculate, pe surse, numele lui Dumitru Șodolescu și al Marianei Miclăuș. Ambii au mai ocupat funcția de director general al societății de transport cu metroul din București.
În ultima lună s-a manifestat un conflict deschis între ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, și directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu.
Gabriel Mocanu demisionează, după atacurile lui Cătălin Drulă
Ieșirile publice ale lui Cătălin Drulă despre Metrorex au ținut agenda publică de la Transporturi în ultima lună.
Ministrul a tunat și fulgerat împotriva creșterii fondului de salarii de la societatea de transport cu metroul și a lansat amenințări la adresa sindicatului condus de Ion Rădoi, dar și la cea a conducerii executive, reprezentate de directorul general Gabriel Mocanu.
Ultima răbufnire publică a lui Cătălin Drulă pe tema situației de la Metrorex a avut loc joi seara într-o emisiune la B1 TV. Precedenta se produsese fix în urmă cu o săptămână, la Aeroportul Henri Coandă, unde a participat la inaugurarea pistei 2, recent modernizată.
CITEȘTE și Afirmațiile lui Cătălin Drulă despre Metrorex, demontate punct cu punct. Pe partea economică


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail