Site logo
20 februarie 2021

Licitația pentru tramvaie a STB, anulată pe 31 decembrie 2020, va fi reluată. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de Electroputere VFU Pașcani și a dispus reluarea procedurii. Societatea din Pașcani trecuse de toate etapele licitației și urma să i se atribuie contractul.

Adrian Bărbulescu

licitația pentru tramvaie a STB

 

Societatea de Transport București este obligată să reia procedura de atribuire în cadrul licitației pentru cumpărarea de tramvaie de 18 metri.

”Admite contestația și dispune remedierea” – aceasta este concluzia Deciziei nr. 359 pronunțată de Completul C5 al CNSC vineri, 19 februarie 2021, în Dosarul nr. 75, în care contestatar este Electroputere VFU Pașcani, iar autoritatea contractantă – Societatea de Transport București.

Mai pe românește, continuarea procedurii înseamnă semnarea contractului.

Licitația pentru tramvaie a STB a fost disputată de producători români

licitația pentru tramvaie a STBPe 31 iulie 2020, Electroputere VFU asociată cu Reloc SA a câștigat licitația de furnizare a 40 de tramvaie, cu posibilitatea de achiziție a încă 60 de tramvaie de 18 metri, organizată de STB SA.

Licitația, lansată în 2019, avea o valoare estimată cuprinsă între 307,6 milioane de lei (corespunzător unui număr de 40 de tramvaie) și 769 milioane de lei (100 de tramvaie). Desemnarea asocierii drept câștigătoare a avut loc imediat după ce Autoritatea Națională de Achiziții Publice (ANAP) și-a dat acceptul pe procedura de evaluare și desemnare a câștigătorilor. Elecroputere VFU a concurat la licitație cu asocierea Astra Vagoane Călători – Atelierele CFR Grivița – CRRC China.

Procedura a fost anulată în după amiaza zilei de 31 decembrie

Bugetul Primăriei Capitalei pe 2021 anularea licitației de tramvaie a STBÎnsă pe 31 decembrie, când toată lumea se pregătea de revelion, s-a dat o lovitură de teatru: licitația a fost anulată. Decizia de anulare a licitației, luată în ultima zi a anului trecut, la ora 16,30, a fost ținută la secret atât de Primărie cât și de conducerea STB, ea fiind dezvăluită de Club Feroviar.

Ulterior, primarul general Nicușor Dan a încercat să justifice decizia dând vina pe un raport al Curții de Conturi, pe care însă nu l-a pus la dispoziția presei. ”A existat o licitaţie organizată de STB pentru 40 de tramvaie cu o societate din Paşcani, îmi scapă numele ei (Electroputere VFU Pașcani – n.red.), acest contract a fost anulat de STB la sfârşitul lunii decembrie din două motive juridice. Unu, nu existau banii în bugetul de investiţii nici al STB, nici al Primăriei Capitalei pentru această investiţie, nu puteai să semnezi un contract pentru nişte bani pe care nu îi aveai. Banii aceştia nu îi aveau pentru că, şi aici nu este vina fostei administraţii, pentru că a existat un raport al Curţii de Conturi în ianuarie 2020 sau februarie, care a spus că nu se poate ca o societate comercială care nu mai e în regie, ci e o societate comercială, nu se poate ca ea să facă licitaţii pe bani care nu sunt ai ei. Deci tot ce înseamnă achiziţie de vehicule de transport din acest moment, conform acestui raport şi decizia Curţii de Conturi, trebuie să fie exclusiv făcută de către Primăria Capitalei, care are banii şi după aceea, în cursul contractului de delegare, aceste vehicule trebuie să fie atribuite contra unei redevenţe, cum se face, către STB”, a spus primarul general.

Electroputere VFU Pașcani a contestat decizia STB

Între timp, Electroputere VFU Pașcani a făcut contestație la CNSC față de decizia luată în prag de Anul Nou. ”Entitatea contractantă a emis Comunicarea nr. 2 cu încălcarea dispozițiilor legale privind atribuțiile comisiei de evaluare și obligația întocmirii raportului procedurii”, se arată în contestația publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Concret, nu reprezentantul conducerii STB SA (în acest caz directorul general Mihai Petcu) avea atribuția anulării licitației, ci comisia de evaluare.

Or, aceasta din urmă nu a emis niciun raport de anulare a procedurii, ci, dimpotrivă, a declarat câștigătoare oferta Electroputere VFU Pașcani. ”Comisia de evaluare nu a propus anularea procedurii de atribuire, ci a stabilit oferta subscrisei drept câștigătoare prin Raportul procedurii nr. 189725/31.07.2020, sens în care ni s-a făcut și Comunicarea nr. 1”, se arată în textul contestației care a fost apoi admisă de CNSC.

Tramvaiele de la Pașcani, construite cu tehnologie americană

tramvai nou în BucureștiTehnologia tramvaiului produs la Pașcani este realizată de o companie americană, iar Electroputere VFU a investit deja în acest proiect peste 20 milioane de euro.

Vehiculul ce trebuie livrat STB este dotat cu ultima tehnologie de detectare a obstacolelor, astfel încât tramvaiul să poată frâna în siguranță în caz de intrare a unui pieton sau a unei mașini în perimetrul de siguranță. De asemenea, tramvaiele sunt dotate cu camere de supraveghere video care vor putea număra pasageri și au instalația de climatizare asistată cu ozonificare, ce va putea să elimine virușii și bacteriile, protejând astfel călătorii (un tip de instalație de climatizare care se regăsește și pe stația spațială). Condițiile pentru vatman sunt și ele de ultimă generație: ergonomia scaunului și dispunerea comenzilor sunt concepute astfel încât să ușureze manevrabilitatea conducătorului vehiculului.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share