Site logo
Bugetul PMB pe 2021: Modernizarea pe Prelungirea Ghencea se face parțial și fără linie de tramvai
15 martie 2021

Modernizarea pe Prelungirea Ghencea va fi gata în acest an, însă doar pe o porțiune și fără linia de tramvai, a anunțat luni primarul general Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă prilejuite de prezentarea schiței bugetului Primăriei Capitalei pe 2021. Din cauza datoriilor mari ale Municipalității, în acest an investițiile în infrastructură sunt extrem de reduse.

Adrian Bărbulescu

Valoarea totală a investiţiilor, doar cele care sunt plătite exclusiv din bani publici, propusă pentru 2021 este de 200 milioane de lei.

Sunt puține obiective de infrastructură care vor primi bani în acest an de la bugetul Municipalității, grevat de popririle puse de Facultatea de Drept și de omul de afaceri Costică Constanda.

Pasajul Doamna Ghica, ”pasat” la Primăria Sectorului 2

Modernizarea pe Prelungirea Ghencea parc în locul URAC Gara Obor în subteranPasajul Doamna Ghica nu va primi niciun leu prin bugetul PMB pe 2021. Și asta pentru că Nicușor Dan speră să ”paseze” proiectul către primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

”Pasajul de la Doamna Ghica – am avut o discuţie cu primarul Sectorului 2, care şi-a arătat de principiu disponibilitatea de a-l prelua, urmează să finalizăm această discuţie, de aceea în proiectul de buget, aşa cum este el acum, nu figurează bani din partea Primăriei Capitalei pentru Doamna Ghica, mai puţin datoriile pe care deja le avem şi pe care vrem să le plătim, ca toate datoriile pe care le avem”, a spus Nicușor Dan.

Pe 1 martie, edilul spunea că în bugetul Primăriei Capitalei pe 2021 nu sunt bani pentru investițiile la Prelungirea Ghencea, Park&Ride Granitul și Pasajul Doamna Ghica și că ar dori ca acestea să fie continuate de primăriile de sector sau de Compania Națională de Investiții.

Duminică, într-o emisiune la Digi 24, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a fost întrebat dacă va prelua de la Primăria Capitalei construcția pasajului. El a răspuns că nu se poate pronunța în acest moment, dar că ”analizăm actele, pentru că situația este foarte complicată”. Pe de altă parte, primarul Sectorului 2 a precizat că pasajul trebuie să aibă și spațiu prevăzut pentru viitoarea linie de tramvai Berceni-Pipera.



Nicușor Dan a găsit la Ciprian Ciucu doar înțelegere, nu și bani pentru modernizarea pe Prelungirea Ghencea

Modernizarea pe Prelungirea Ghencea pasaj feroviar subteran LujeruluiDacă la Radu Mihaiu (USR) a găsit înțelegere iar Pasajul Doamna Ghica ar putea fi preluat de Primăria Sectorului 2, nu la fel stau lucrurile și în vestul Capitalei, în Sectorul 6, unde se află obiectivul de investiții Prelungirea Ghencea. Primarul liberal al sectorului, Ciprian Ciucu, l-a refuzat elegant, spunând că ar vrea dar nu poate.

”Legat de Prelungirea Ghencea am avut o discuţie cu primarul Sectorului 6 care mi-a spus că şi-ar dori, dar nu îi permite bugetul să preia această investiţie şi atunci ce pot eu să vă spun este că pe tronsonul între Strada Braşov şi Strada Râul Doamnei ne propunem să terminăm în acest an, fără linie de tramvai, ea oricum ar fi inutilă, adică să păstrăm locul pentru linia de tramvai, dar să nu punem efectiv infrastructura de tramvai, astfel încât să se poată circula pe patru benzi pe această secţiune, avem avantajul acolo că nu mai este nevoie de exproprieri. Pentru tronsonul celălalt, până la centură, e nevoie şi de exproprieri care sunt undeva la 60-70 de milioane de lei şi pentru lucrări mai este nevoie de undeva la, dacă nu mă înşel, undeva la 120 de milioane de lei, fără tramvai. Dacă e vorba să punem şi tramvaiul, atunci se mai adaugă încă 120-140 de milioane de lei. Pentru aceasta o să încercăm să discutăm cu Compania Naţională de Investiţii, dar nu este o promisiune pentru acest an”, a spus primarul general.

Anul trecut, Nicușor Dan o acuza pe Gabriela Firea că tărăgănează lucrările

deraieri la STB tramvai nou în București covid în microbuze licitația pentru tramvaie autobuze pe linia de tramvai investiții în linii de tramvai STB după 15 mai reorganizarea companiilor municipale mai puține tramvaie în București Gabriela Firea și Traian Băsescu Firea îi dă replica lui Ludovic Orban transport public gratuit licitația pentru tramvaie tramvaie turcești la BucureștiAșadar investiția din vestul Capitalei se amână sine die. Adică exact ce-i reproșa Gabrielei Firea actualul primar general Nicușor Dan în februarie anul trecut, pe când era doar pretendent la fotoliul de edil: ”Gabriela Firea ne anunţa veselă ieri că lucrările la proiectul Prelungirea Ghencea Domneşti sunt în grafic. Este o nouă mostră a imposturii primarului nostru general, pe care locuitorii din zonă, care suportă de ani de zile un trafic insuportabil, o resimt cel mai bine”.

Nicușor Dan spunea că Gabriela Firea a preluat o lucrare din care până în 2016 se realizase (inclusiv exproprieri) 3,7% şi a dus-o în 2019 la un procent de realizare de 4%: ”În acest ritm, de 0,1% pe an, lucrarea va fi terminată în anul 2979”. Acum, noul termen nu mai este știut. Se știe doar că în acest an proiectul va primi o finanțare de 10 milioane de lei.

Modernizarea pe Prelungirea Ghencea includea și linie de tramvai

Fișa investiției menționează realizarea a 5.900 metri cale dublă de tramvai, 260 metri linie simplă și 20 de refugii, adică zece stații de tramvai până la interesecția cu linia tramvaiului 41.

Lucrările sunt realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane, compania subordonată Primăriei Capitalei. Valoarea totală a investiţiei, incluzând și celelalte componente precum lărgirea șoselei, realizarea pistelor de biciclete, este de 122 milioane de euro.

Procedurile de realizare a acestui obiectiv de investiții au fost începute în 2018, iar în luna iunie a aceluiași an a fost încheiat contractul între Primăria Municipiului București și Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuție. Trei luni mai târziu, în septembrie 2018, consilierii generali au aprobat proiectul de Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții Penetrație Prelungirea Ghencea – Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea.


logo voestalpine


Subvențiile pentru transport scad drastic în bugetul Primăriei Capitalei pe 2021

subvențiile pentru transport stație de tramvai din Pasajul VictorieiÎn ansamblu, bugetul Primăriei Capitalei pe 2021 se ridică la o valoare de aproximativ cinci miliarde de lei. În acest an, subvenția pentru transport public va fi redusă substanțial.

”Subvenţia pentru transport propusă este de 150 de milioane, încă o datorie, plus 800 de milioane pentru 2021. Aici reducerile substanţiale ale acestei subvenţii vor veni din optimizarea rutelor, pentru că nu a existat de fapt în ultimii ani un control efectiv a câţi oameni circulă, pe ce interval de timp şi pe ce rută. Sunt rute care sunt supraaglomerate la anumite ore, sunt ore din zi la care autobuzele merg goale prin oraş, deci aici este foarte mult de lucru şi pe optimizarea acestor rute şi în oraş şi în afara oraşului putem să reducem din subvenţie”, a declarat Nicușor Dan.

Edilul spune că anul trecut subvenţia efectivă facturată de către cei trei operatori de transport a fost de 1,25 miliarde de lei, din care o parte a fost plătită şi o parte s-a adăugat datoriei către ANAF. Anul acesta este propusă suma de 800 milioane de lei. ”Vă aduc aminte că subvenţia reală pentru transportul public a fost în 2016 undeva între 500 şi 550 de milioane. E adevărat, între timp au apărut autobuze în plus, rute în plus, dar trebuie să mergem între aceste două linii”, a mai spus primarul general.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share