Carpatica Feroviar – singur ofertant la o licitație de transport cărbune

Carpatica Feroviar – singur ofertant la o licitație de transport cărbune

de 10 august 2026
Carpatica Feroviar – singur ofertant la o licitație de transport cărbune

Carpatica Feroviar este  singurul ofertant la o licitație de transport cărbune organizată de Electrocentrale Craiova.

Obiectul licitației este serviciul de transport feroviar cărbune care se va presta pe calea ferată publică de la stațiile CF de expediție ale carierelor din bazinul carbonifer Rovinari-Jilt-Motru-Husnicioara şi stația CFR Cernele respectiv Motru Est – Cernele.

Stația CFR Cernele are linii ferate industriale racordate la infrastructura feroviară publică prin schimbătoare de cale şi semnale electrice. Trenurile încărcate cu cărbune energetic sunt aduse de la stațiile de expediție ale carierelor până în stația CFR Cernele, unde sunt preluate de către personalul Secției CFU a Societății Electrocentrale Craiova SA şi aduse la estacadele de descărcare. După descărcare, vagoanele goale sunt aduse în stația CFR Cernele de către același personal şi puse la dispoziția operatorului economic de transport.

Dotare necesară

Valoarea estimată a licitației este 4,73 milioane lei, fără TVA. Desemnarea câștigătorului va avea loc până la 27 octombrie 2026, potrivit documentației de licitație.

Ofertantul a trebuit să dovedească deținerea a 240 de vagoane tip FALS, cinci locomotive electrice transport, 2 locomotive diesel-electrice. Pentru manevră, în stațiile CFR de expediție și stația CFR Cernele de destinație.

Cantitatea de transportat pe durata a șase luni este de 400 mii tone cărbune, numărul de vagoane pe tren complet fiind de 40.



Share