Câte locomotive ale CFR Marfă a reușit Fiscul să vândă
La capătul a zece zile de licitație pentru vânzarea a 17 locomotive CFR Marfă, Fiscul nu a înregistrat rezultate strălucite.
Doar o locomotivă din 17 scoase la licitație a reușit Fiscul să vândă în cele 10 zile scurse de la demararea procedurii menite să aducă statului banii aferenți recuperării ajutorului de stat acordat CFR Marfă.
Potrivit site-ului specializat de licitații al Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF, locomotiva vândută este una diesel-electrică fabricată în 1970 la Electroputere, motorizată Sulzer și care a fost conservată la Târgu Mureș. Prețul de vânzare a fost de aproximativ 313 mii lei fiind înregistrată o singură ofertă.
Alte 16 locomotive nu și-au găsit cumpărător la capătul celor 10 zile în care a ținut licitația.
Una dintre cauzele lipsei de interes e posibil să fi fost prețurile importante cerute. Spre exemplu pentru o locomotivă electrică care, potrivit prezentării, „prezintă urme de rugină”, „nu s-a inspectat interiorul„ și „nu e cunoscută starea de funcționare”, ANAF a cerut cel puțin 2,45 milioane lei. Pentru o altă locomotivă similară s-a cerut 2,3 milioane lei și nici în acest caz nu a existat vreun cumpărător.
Cea mai ieftină locomotivă neadjudecată a avut un preț de pornire de 299 mii lei. Există alte 27 de locomotive la care licitația se încheie miercuri și alte 27 de locomotive la care licitația se va încheia într-o perioadă de 4-7 zile. Multe alte locomotive, aproximativ o sută de unități, sunt însă intr-o fază de publicitate.
Posibile explicații
Întrebat asupra posibilelor cauze ale dezinteresului de pe piață directorul unui operator de transport feroviar marfă menționează două argumente. Primul e piața de transport feroviar care scade (aspect menționat și în articolele Club Feroviar). Al doilea factor este tendința operatorilor de a achiziționa locomotive noi care să aibă consum scăzut de combustibil sau energie fără a rezerva suprize privind starea lor de funcționare și reparațiile necesare. După 1990 în România nu s-a mai construit nicio locomotivă diesel singurele disponibile fiind cele electrice construite la Softronic. Apoi prețul unei locomotive electrice începe de la 3,5 milioane euro (18 milioane lei), comparativ cu 1,5 milioane lei prețul unei locomotive vechi din anii ”70. Locomotivele vechi sunt un mister, nefiind cunoscute reparațiile necesare și costurile acestora.
600 de locomotive de vânzare
În vara acestui an ANAF a început o operațiune de amploare pentru vânzarea online, pe platforma proprie de licitații, a zeci de mii de bunuri, inclusiv peste 13.000 de vagoane și 600 de locomotive, aparținând companiei de stat CFR Marfă, declara la acel moment secretarul general adjunct al ANAF, Mironel Panțuroiu.
„Este o campanie în toată țara, tuturor unităților fiscale li s-a solicitat să identifice bunurile pe care să le urce în platformă. Bunurile, de exemplu vagoanele, trebuie găsite pe unde se află, identificate conform datelor pe care le avem, fotografiate și urcate în platformă cu preț de evaluare”, spunea el.
Panțuroiu a explicat și de ce vânzările nu sunt lăsate în seama lichidatorilor CFR Marfă. Întrebat de publicația noastră dacă nu cumva statul român ia crema activelor, el a răspuns: „Nu e normal ca statul român să ia crema? Acesta are 98% din creanțe. Și de ce să lăsăm pe mâna unui lichidator judiciar și noi să stăm pasivi în astfel de situație ca lichidatorul să vândă bunurile cum se crede de cuviință când noi avem platformă? Urmărim interesele statului român și nimic altceva.”
Ce se vinde
În total, ANAF are sub sechestru 13.068 de bunuri ale CFR Marfă, cu o valoare estimată la 2,99 miliarde de lei. 13.068 de vagoane de marfă – 1,41 miliarde de lei, 614 locomotive – 675,2 milioane de lei, 850 de imobile în teritoriu – 281,6 milioane de lei, 23 de imobile în București – 19,9 milioane de lei, 5.800 de bunuri mobile (autoturisme, utilaje etc) – 52 de milioane de lei, acțiuni și participațiuni – 183,47 milioane de lei, 3.060 imobile neîntabulate – 367,4 milioane de lei.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail